FOTO Prinși în timp ce aruncau deșeuri pe domeniul public

WhatsApp Image 2019-07-19 at 14.09.09
În dimineața acestei zile, polițiștii locali care monitorizează zona centurii Brașovului (drumul de sud-est, dinspre ocolitoare, înainte de pasajul pe sub calea ferată), au suprins din nou o persoană în timp ce descărca dintr-un autoturism deșeuri provenite din construcții, dar și alte reziduuri, în arealul Calea București-Dârste-Decathlon.
Șoferul care intenționa să își abandoneze gunoaiele exact în locul în care Poliția Locală Brașov a mai aplicat sancțiuni, a fost amendat cu 3.000 de lei, potrivit OUG 195/2005 privind protectia mediului. De asemenea, persoana în cauză a fost pusă să își adune gunoaiele aruncate.Conform bazei de date a instituției, de la începutul anului, polițiștii locali au sancționat pe HCL 149/2017 (Regulamentul de salubrizare şi deszăpezire al municipiului Braşov) 89 de cetățeni (valoare totală amenzi 37.900 de lei) pentru aruncarea și/sau depozitarea deșeurilor de orice tip pe domeniul public sau privat al municipiului Brașov, precum și pentru depozitarea de deșeuri la alt punct de colectare decât cel arondat prin contractul cu operatorul de salubritate.Reamintim brașovenilor faptul că polițiștii locali monitorizează și supraveghează respectarea legislației și pe aceasta linie de protecție a mediului, împreună cu Garda Naționala de Mediu prin Comisariatul Județean Brașov, în baza protocolului de colaborare.
Foto: Poliția Locală Brașov
Citește și:
- 07:23 - Peste 5.000 de zboruri au fost anulate pe coasta de est a SUA, în urma ninsorilor puternice
- 07:12 - Atac cu explozibil în centrul Moscovei: un ofițer de poliție ucis și alți doi răniți
- 07:06 - „Reformele sărăciei” scot polițiștii în stradă: PROTEST de amploare de la ora 17.00, la ușa lui Bolojan
- 07:01 - Alexandra Păcuraru: "Ne unim în rugăciune pentru dreptate". Manifestație uriașă de susținere pentru Călin Georgescu la Constanța, de la ora 10.00
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News








_3160d431a9.webp)


