Actualitate· 3 min citire

Florin Salam, plasat sub control judiciar 60 de zile pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de înșelăciune

Florin Salam, plasat sub control judiciar 60 de zile pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de înşelăciune

Florin Salam, plasat sub control judiciar 60 de zile pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de înşelăciune

Realitatea de Brasov
Scris de Realitatea de Brasov Publicat: 15 mar. 2024, 10:02

Florin Salam, plasat sub control judiciar 60 de zile pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de înșelăciune

Florin Salam a fost plasat sub control judiciar, joi, pe o perioadă de 60 de zile, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune.

Cântărețul de manele ar fi încasat sume de bani pentru prestarea de servicii muzicale la mai multe petreceri fără a fi onorat înțelegerile. Prejudiciul este de aproximativ 18.000 de euro.

"În fapt, la nivelul Secției 2 Poliție au fost înregistrate plângerile a trei persoane care sesizau faptul că ar fi plătit anumite sume unui bărbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, însă acesta nu și-ar fi onorat înțelegerile și nici n-ar fi restituit banii primiți. Sesizările au fost depuse în zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 și 21 februarie 2024", a informat Poliția Capitalei.

În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, s-a stabilit că în cursul zilei de 21 iulie 2020, în timp ce se afla în incinta unui restaurant din Sectorul 1, în urma unei înțelegeri verbale cu o persoană, aceasta i-ar fi plătit bărbatului un avans de 3.000 de euro pentru prestarea unui program muzical, în vara anului 2021, la o petrecere. Ulterior, bănuitul nu și-a respectat promisiunea și nu i-ar fi returnat persoanei vătămate suma încasată.

Conform sursei citate, la data de 28 ianuarie 2023, o altă persoană ar fi mers la locuința bărbatului, iar în urma unei înțelegeri verbale i-ar fi plătit un avans 10.000 de euro pentru a presta servicii muzicale în data de 13 august 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat și nici nu a returnat banii persoanei vătămate.

De asemenea, la data de 14 mai 2023, una dintre persoanele vătămate ar fi mers la locuința bănuitului, iar în urma unei înțelegeri verbale i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans 25.500 de lei pentru a presta servicii muzicale, în data de 29 septembrie 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat și, ulterior, nici nu ar fi restituit banii primiți.

Din cercetări, s-a stabilit că bănuitul ar fi săvârșit faptele în complicitate cu alți doi bărbați.

Cercetările sunt continuate de Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune.

Artistul de apără și susține că a restituit banii păgubiților. Florin Salam a avut prima reacție în dosarul penal deschis pe numele lui, manelistul susținând că a restituit sumele de bani persoanelor păgubite. Cântărețul de manele a declarat la ieșirea de la Poliție că „se va face curățenie imediată”, iar despre banii de la evenimentele la care nu s-a mai prezentat a susținut că „sunt dați înapoi”.


Sursa: Tabu.RO

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate