Florin Cîțu, după negocierile cu PSD: ”Vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante de premier”

Florin Cîțu, după negocierile cu PSD: ”Vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante de premier”
Premierul interimar Florin Cîţu, preşedintele PNL, a declarat, duminică, după o nouă rundă de negocieri PNL-PSD la Palatul Parlamentului, că se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante de premier din partea celor două partide.
Premierul interimar Florin Cîţu, preşedintele PNL, a declarat, duminică, după o nouă rundă de negocieri PNL-PSD la Palatul Parlamentului, că se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante de premier din partea celor două partide.
"În ceea ce priveşte premierul, noi am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi le vom anunţa public (...) Decât să apară tot felul de informaţii pe surse, când avem o concluzie, vom prezenta", a spus Cîţu, care a evitat să răspundă la întrebarea jurnaliştilor dacă şi el este una din variantele luate în calcul pentru funcţia de premier.
El a explicat că nu a fost stabilită o dată pentru întâlnirea cu preşedintele.
"Încă nu avem o dată. Astăzi - mâine va trebui rezolvată problema premierului. Sunt mai multe variante de premier (...) Vom face o şedinţă la partid pentru a aproba forma finală a programului de guvernare. Noi am agreat că mâine va fi forma finală a programului de guvernare. După aceea urmează protocolul coaliţiei de guvernare", a subliniat Cîţu.
În legătură cu subiectul desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), Cîţu a spus că a fost agreată cu PSD o soluţie care să respecte recomandările MCV.
"Noi aici am agreat că vom respecta cu toţii ceea ce se cere prin MCV şi că vom merge mai departe pentru a adera la zona Schengen", a declarat premierul.
De asemenea, el a adăugat că s-au agreat şi creşterile de pensii şi alocaţii, dar şi de investiţii. "Am agreat că vor creşte şi pensiile, vor creşte şi alocaţiile, şi investiţiile (...) Trebuie să calculăm impactul. La pensii am discutat despre o creştere mai mare de 7%, dar trebuie să vedem impactul, cât ne putem permite. Rămâne legea în vigoare (la alocaţii, n.r.), cu câteva modificări. Majorările - de la 1 ianuarie", a afirmat liderul PNL.
"Cota unică rămâne", a mai spus Cîţu la finalul declaraţiei de la Palatul Parlamentului.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News










