FC Braşov a transferat doi tineri fundași de bandă

FC Braşov a transferat doi tineri fundași de bandă
Tudor Oltean și Adis Hodzic au ajuns la FC Brașov
FC Brașov își betonează defensiva. Clubul de sub Tâmpa a parafat contracte cu doi tineri fundași de bandă, unul român și unul străin. FC Brașov va avea astfel ambele benzi acoperite de doi tineri fotbaliști.
Primul, Tudor Oltean, are doar 19 ani și vine de la Gaz Metan Mediaș, însă anul trecut a jucat la FC Buzău. Este fundaș stânga, iar sezonul trecut a jucat în Liga a 2-a 19 meciuri și a marcat două goluri.
"Mă simt foarte bine aici, am venit cu gânduri pozitive, am întâlnit un lot tânăr și foarte unit. Primul meu obiectiv este să ajungem in play-off, după care să tragem la promovare pentru ca avem un lot valoros. Mulțumesc conducerii pentru încrederea acordată și pentru că m-au adus la FC Brasov, în mod special îi mulțumesc domnului Mitran.", a spus tânărul fundaș Tudor Oltean.
Cel de-al doilea este fundașul dreapta sloven Adis Hodzic. Tânărul de 23 de ani este fost component al loturilor naţionale de tineret ale Sloveniei şi a vernit la Braşov de la Gorica.
„Sunt foarte fericit și mândru să fac parte din lotul lui FC Brașov. Am auzit lucruri bune despre club și am văzut câteva lucruri interesante în prima zi de pregătire. Atmosfera este grozavă iar colegii m-au primit foarte bine. Mulțumesc conducerii pentru încrederea acordată, o voi justifica prin jocurile pe care le voi disputa la Brasov. Am găsit un club foarte bine organizat.
Sunt sigur ca vom juca bine si vom lupta pentru a fi în fruntea clasamentului. Voi încerca să fac tot posibilul pentru ca clubul să obțină rezultate bune și să îşi îndeplinească obiectivele în acest sezon. Voi da tot ce e mai bun pe teren și în afara lui. Cred că pregătirea și sezonul de aici vor fi grozave”, a spus Adis Hodzic.
Totodată, FC Brașov și mijlocașul Vasile Constantin au ajuns la o înțelegere privind prelungirea contractului pentru încă un sezon!Sezonul precedent mijlocașul a venit sub formă de împrumut de la Univeristatea Craiova.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:34 - Alexandru Rafila, implicat într-un carambol cu patru mașini în Capitală
- 21:15 - Alertă DNSC: Atenție la mesajele frauduloase care folosesc identitatea instituției
- 20:13 - Presiunile la adresa Realitatea PLUS continuă. Ce părere aveți? VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














