Evenimente de 1 iunie, la Brașov

Evenimente de 1 iunie, la Brașov
Zeci de evenimente vor avea loc în județul Brașov
Copiii vor fi în centrul atenție, cum era de așteptat, e ziua lor. Pe 1 iunie, cei mici vor avea parte de zeci de evenimente în Brașov. Numeroase instituții organizează programe speciale de ziua copilului. În aer liber sau chiar online, micuții vor avea parte de multe surprize. Grădina Zoologică, DGASPC, Salvamont, Biblioteca Județeană și Vânătorii de Munte sunt doar câteva dintre instituțiile care organizează evenimente inedite de 1 iunie.
Salvamontiști cu drone, la Pietrele lui Solomon, de Ziua Copilului.
--------------------------------------------------------------------------------
Cu tiroliene, drone și ateliere de prim-ajutor îi așteaptă salvamontiștii brașoveni pe copii, de ziua lor, la Pietrele lui Solomon, după ora 10.00. Micii participanți vor mai avea ocazia să vadă echipamentele din dotarea structurilor Salvamont și să descopere tainele cățăratului.
------------------------------------------------------------------------------------
În întâmpinarea Zilei Internaționale a Copilului, astăzi s-a dat startul Caravanei Poveștilor la Brașov. Festivalul Caravana Poveștilor prezintă, pe parcursul a șapte zile, în trei locații diferite din Brașov (Sala Reduta, Bastionul Țesătorilor și Sala Arlechino) mai multe spectacole adresate copiilor.
------------------------------------------------------------------------
De 1 Iunie, copiii instituționalizați din județul Brașov vor participa la un Picnic în culori. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a organizat o serie de evenimente de Ziua Internațională a Copilului, care se vor petrece într-un centru aflat în mijlocul naturii, la Brădet.
------------------------------------------------------------------------
Ziua Internațională a Copilului, va fi marcată într-o manieră altfel de către 30 de bibliotecari, bibliotecari publici şi bibliotecari şcolari, din României și din Republica Moldova. Ineditul acestei initiative constă în faptul că cei implicați le vor citi copiilor participanți povești cu grijă alese, frumoase, interesante, antrenante, care să le ofere bună dispoziție și care să le trezească imaginația, timp de două ore. Evenimentul se va înregistra şi va putea fi urmărit pe pagina de facebook „Maratonul de povești”, începând cu ora 10.
--------------------------------------------------------------------
Copiii vor avea parte de surprize de ziua lor, în 1 iunie, și la Serviciul Public de Pașapoarte, în cadrul evenimentului „Pașaport pentru vacanță”. Minorii peste 14 ani se pot prezenta singuri la ghisee pentru a li se elibera un pasaport, iar cei sub 14 ani cu un părinte. Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare. În același cadru de sărbătoare, Direcția Generală de Pașapoarte participă la „Ziua porților deschise pentru copii”, acțiune organizată de Ministerul Afacerilor Interne, unde îi așteaptă deopotrivă pe copii, părinți sau bunici cu prezentări interactive ale documentelor de călătorie românești.
----------------------------------------------------------------------------------------
Tot maine, în intervalul orar 11.00 – 18.00, de Ziua Internaționala a Copilului, Zoo Brașov vă invită să veniți alături de cei mici într-o aventură de neuitat în cadrul căreia puteți afla o multitudine de curiozități despre numeroase specii de animale răspândite pe aproape toate continentele planetei. Copiii cu vârste sub 14 ani și persoanele instituționalizate vor beneficia de intrare gratuită, iar în cele mai importante zone ale grădinii veți putea primi îndrumări și veți afla răspunsuri la curiozitățile dumneavoastră, în cadrul evenimentului fiind prezenți tineri ambasadori ai Zoo Brașov.
--------------------------------------------------------------------------------------
Pe 1 iunie, va avea loc în curtea de la poalele Castelului Bran evenimentul intitulat „Fii Vânător de Munte pentru o zi”. Evenimentul este organizat de Compania de Administrare a Domeniului Bran în colaborare cu Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”. La activitate vor participa militari români din cadrul structurilor brigăzii alături de militari francezi și belgieni. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 09:00 - 18:00.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:34 - Alexandru Rafila, implicat într-un carambol cu patru mașini în Capitală
- 21:15 - Alertă DNSC: Atenție la mesajele frauduloase care folosesc identitatea instituției
- 20:13 - Presiunile la adresa Realitatea PLUS continuă. Ce părere aveți? VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














