Actualitate· 2 min citire

Eveniment special pentru copiii cu dizabilități din Făgăraș

8 iun. 2022, 13:13
Eveniment special pentru copiii cu dizabilități din Făgăraș

Eveniment special pentru copiii cu dizabilități din Făgăraș

Realitatea de BrasovArticol scris de Realitatea de Brasov

Evenimentul „Fii câștigător special pentru copiii speciali” are scop caritabil

Copiii cu dizabilități din Făgăraș vor fi în centrul atenției la finalul acestei săptămâni.

Micuții vor avea parte, sâmbătă, de un concert susținut de Andra Gogan, dar pentru ei va fi organizată și o competiție sportivă, care se va desfășura de la ora 11.00, în Parcul Central. Doritorii, cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani, pot fi înscriși în schimbul unei donații minime de 30 de lei. Întregul eveniment organizat de Asociația de Dezvoltare Integrată a Făgărașului și Primărie are un scop caritabil. Lavinia Gheorghe este președintele asociației și ne oferă detalii despre evenimentul din weekend:

Obiectivul evenimentului „Fii câștigător special pentru copiii speciali” este strângerea de fonduri pentru dotarea camerei senzoriale și a sălii de kinetoterapie ale Centrului de zi de recuperare pentru copiii cu dizabilități „Sf. Nectarie”. Elementele necesare dotării unei camere senzoriale sunt extrem de costisitoare, dar extrem de benefice în terapia copiilor cu dizabilități. Din aceste motive îi rugăm pe oameni să își deschidă inima și să ne ajute să le oferim copiilor speciali din Făgăraș terapia prin stimulare senzorială. Terapie de care au atât de multă nevoie beneficiarii centrului nostru.

La evenimentul „Fii câștigător special pentru copiii speciali”, concurenții și spectatorii vor găsi un spațiu amenajat unde pot fi pictați pe față, un stand cu limonadă și unul cu tablouri și obiecte realizate manual de copiii cu deficiențe și personalul asociației ADIF. Ziua dedicată copiilor speciali se va încheia cu un concert susținut de cântăreața Andra Gogan, cea mai urmărită româncă de pe TikToK, care a intrat în Cartea Recordurilor, în 2009, pentru „Cel mai lung concert live susținut de un copil” și „Cele mai multe CD-uri lansate de un copil”.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate