Doi șoferi, prinși băuți la volan, pe drumurile din oraș, în aceeași zi
Unii șoferi dau dovadă de multă inconștiență și nu țin cont de nicio regulă atunci când se urcă la volan. Este și cazul a doi conducători auto, care șofau amețiți. Din fericire, au fost depistați de polițiști înainte de a provoca vreun accident grav.
În primul caz, în noaptea de luni spre marți, polițiștii Serviciului Rutier Brașov au identificat, în trafic, o femeie de 26 de ani, din județul Ilfov, care conducea un autoturism pe strada 13 Decembrie. Aceasta s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, iar la testarea ei, pentru a se verifica prezența alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,44 mg/l alcool pur.Cel de-al doilea caz a fost și mai grav. Marți seara, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Brașov, care a condus un autoturism pe strada Independenței, a fost implicat într-un accident soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Însă, la testarea șoferului pentru a se verifica prezența alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 1,15 mg/l.Ambii șoferi au fost duși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, iar oamenii legii au întocmit dosare penale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














