Doi polițiști din Ghimbav au refuzat mita primită de la un șofer!

Doi polițiști din Ghimbav au refuzat mita primită de la un șofer!
Oamenii legii au sesizat DGA
Ofiţerii Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Judeţean Anticorupţie Brasov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brasov, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brasov - Poliţia Oraşului Ghimbav, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane din Bucuresti, în vârstă de 36 de ani, după ce a oferit o sumă de bani cu titlu de mită unui echipaj de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Braşov pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu-i aplica acestuia sancţiuni contravenţionale la regimul rutier.
În fapt, în data de 27.05.2022, pe raza Orașului Ghimbav, un echipaj de poliţie rutieră format din doi agenți de poliție din cadrul unităţii de poliţie anterior amintită au depistat în trafic un tânăr, în timp ce conducea un autovehicul fără a purta centura de siguranţă şi, totodată, fără a deţine asupra sa cartea de identitate şi permisul de conducere.
Pe timpul interacţiunii cu cei doi poliţişti, dar şi după, mai exact la sediul organului de poliţie, conducătorul auto, în repetate rânduri, a oferit acestora o sumă de bani, pentru ca să fie ,,iertat“, respectiv să nu fie sancţionat contravenţional pentru abaterile comise.
Agenții de poliție au refuzat propunerea conducătorului auto şi au denunţat telefonic fapta la D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Brașov.
Ulterior, ofiţerii de poliţie judiciară ai D.G.A.- S.J.A. Brașov au procedat la sesizarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, sub coordonarea căruia s-a desfășurat acţiunea de prindere în flagrant a persoanei în cauză.
Ulterior, suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, fiind reținut pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Facem precizarea că aceasta este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului și nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:34 - Alexandru Rafila, implicat într-un carambol cu patru mașini în Capitală
- 21:15 - Alertă DNSC: Atenție la mesajele frauduloase care folosesc identitatea instituției
- 20:13 - Presiunile la adresa Realitatea PLUS continuă. Ce părere aveți? VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














