De luni încep controalele DRASTICE în toate secțiile ATI din țară

De luni încep controalele DRASTICE în toate secțiile ATI din țară
Echipe mixte ale DSP şi IGSU vor începe de luni controale în toate spitalele din țară
După tragedia de la Piatra Neamț, încep controalele la spitalele din toată țara. Se verifică nivelul de instruire al medicilor și asistentelor în cazul unor situații de urgență și asta doarece, fără o instruire corectă, astfel de tragedii s-ar putea produce în orice moment. O decizie în acest sens a fost luată, astăzi, în cadrul ședintei de urgență care a avut loc în urmă cu puțin timp momente la Palatul Victoria.
Premierul Ludovic Orban a decis, la întâlnirea avută , astăzi, la Palatul Victoria cu Nelu Tătaru, Raed Arafat, şeful IGSU Dan Paul Iamandi şi directorul Inspecţiei Sanitare de Stat Mioara Comana, ca echipe mixte ale DSP şi IGSU să înceapă de luni controale „în toate secţiile de terapie intensivă de la nivel naţional pentru verificarea instalaţiilor şi a condiţiilor de punere în funcţiune a aparaturii medicale”.
În cadrul şedinţei a fost realizată analiza intervenţiei în cazul tragediei de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, stadiul transferului pacienţilor supravieţuitori şi a fost solicitată colaborarea tuturor instituţiilor abilitate în desfăşurarea cu celeritate a anchetei pentru stabilirea cauzei incendiului.
De asemenea, s-a decis ca, începând cu ziua de luni, echipe mixte ale Direcţiilor de Sănătate Publică şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să desfăşoare controale în toate secţiile de terapie intensivă de la nivel naţional pentru verificarea instalaţiilor şi a condiţiilor de punere în funcţiune a aparaturii medicale”, arată un comunicat de presă al Executivului.
Sedinta a fost convocata de premierul Ludovic Orban, care imediat dupa finalizarea acesteia a parasit sediul Guvernului, posibil pentru a participa la o alta intalnire ca urmare a tragicelor evenimente pentrecute sambata seara, la sectia ATI a Spitalului Judetean din Piatra Neamt.
Din primele informații, întâlnirea de al Guvern la care au participat secretarul de stat Raed Arafat si ministrii Sanatatii si Internelor, Nelu Taru, si, respectiv, Marcel Vela a fost o nouă celulă de criză organizată pe marginea acestui sbiect care a trecut, de altfel, granițele țării, fiind relatat și în presa internațională.
Ramane de vazut ce masuri se vor lua in continuare.
O astfel de celula de criza a fost organizata in regim de urgenta si azi-noapte, imediat dupa tragedia de la Spitalul Judtean de la Piatra Neamt, primele declaratii au venit tarziu in noapte, scrie realitatea.net
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










