Circulație restricționată pe mai multe străzi din municipiul Brașov

lucrari
Compania APA Brașov a început lucrările de modernizare a rețelelor de apă potabilă pe strada Nicolae Titulescu. Lucrarea constă în amplasarea unei conducte de fontă ductilă cu diametrul de 500 mm și a două conducte de distribuție apă potabilă din polietilenă cu diametrul de 160 mm.
În perioada 04 – 06 octombrie 2019, se vor executa lucrări pregătitoare constând în trei sondaje transversale pentru determinarea exactă a poziției rețelelor subterane și pentru stabilirea traseelor conductelor ce vor fi montate pe strada Nicolae Titulescu, pe porțiunea cuprinsă între intersecția străzilor Lucian Blaga, Castanilor și N.Titulescu până la intersecția străzilor N.Titulescu cu Dorobanților.După pregătirea și sondarea acestei porțiuni de stradă urmează lucrările efective: în perioada 07 - 26 octombrie 2019, pe porțiunea de stradă menționată, de pe N.Titulescu, traficul rutier va fi restricționat pe un singur sens de circulație, dinspre strada Dorobanților spre strada Castanilor. Considerând amploarea lucrărilor este necesară menținerea neocupată a parcărilor de pe ambele părți ale străzii N. Titulescu. Întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător.Rutele alternative sunt: • Pe sensul de mers dinspre Calea București: str. Nicolae Titulescu – Castanilor – 15 Noiembrie/Lucian Blaga • Pe sensul de mers dinspre B-dul 15 Noiembrie/Lucian Blaga/Castanilor, pe strada 15 Noiembrie - strada N.D. Cocea – N. TitulescuAceastă lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare. Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.
Citește și:
- 21:38 - Dosarele despre OZN-uri, pe masa Casei Albe. Trump vrea transparență, specialiștii cer prudență
- 20:48 - Imagini în premieră din buncărele subterane ale Kievului. De unde a condus Zelenski rezistența Ucrainei
- 19:59 - Vladimir Putin, mesaj dur pentru Ucraina la patru ani de la începerea războiului: „Vor merge până la un punct extrem şi apoi vor regreta”
- 19:03 - Pierderile reale ale armatei ruse, tabu la Moscova. Ce ascunde Kremlinul în spatele codului „Cargo 200”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_fa0439aeae.webp)








