Care este stadiul lucrărilor la "craterul" de pe Bulevardul Gării

Care este stadiul lucrărilor la "craterul" de pe Bulevardul Gării
Valoarea lucrărilor de consolidare a drumului este de 116.406,11 lei
În această dimineață au început lucrările de montare a plăcilor care susțin infrastructura tronsonului de drum din bulevardul Gării, banda 1, afectat de surparea din data de 13 octombrie.
,,Astăzi am început montarea plăcilor care asigură protejarea canalului termic de pe b-dul Gării nr. 10, din zona afectată de surparea de acum aproape două săptămâni. Este o zonă intens circulată, astfel că, în prima etapă, a trebuit să identificăm soluția optimă pentru consolidare, astfel încât să nu mai existe riscul producerii de incidente care să afecteze circulația rutieră, dar și rețeaua de transport agent termic. În zilele următoare vom executa lucrările de refacere a infrastructurii drumului, inclusiv partea de compactare, după care se vor turna straturile de asfalt”, a precizat primarul Allen Coliban.
Valoarea lucrărilor de consolidare a drumului este de 116.406,11 lei, la care se adaugă TVA. Lucrările sunt executate de RS Activ.
Vă reamintim că în data de 13.10.2022 s-a produs o surpare a benzii de circulație a drumului public, în zona de vizavi de magazinul Unirea (pe direcția de mers Făget-gară), pe o lungime de aproximativ 8 m. Având în vedere că nu se mai putea circula în condiții de siguranță, zona a fost semnalizată corespunzător cu marcaje și garduri de semnalizare pe timp de noapte, cu lumini intermitente, până la remedierea și refacerea porțiunii afectate.
Conform evaluării făcute de Serviciul Public Local de Termoficare, cauza acestei surpări a fost faptul că ,,sub covorul asfaltic se afla o placă de beton, cu lățimea apropiată de cea a canalului termic, care s-a rupt. În cădere, aceasta a rupt și plăcile canivoului termic, din cauză că volumul și densitatea umpluturii din spațiul dintre plăci nu erau corespunzătoare“. Rețeaua de termoficare nu a fost afectată de acest incident.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Urs surprins alergând pe un trotuar din Brașov, în zona Facultății de Silvicultură VIDEO
- 14:24 - Lovit și lăsat fără 20.000 de lei după un câștig la păcănele! Cum a fost jefuit un bărbat pe străzile din Cluj
- 13:56 - A fost găsit băieţelul de 5 ani dat dispărut în Sibiu. Alexandru a fost căutat timp de trei zile - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News













