Instruirea întrunită este destinată să consolideze coeziunea și interoperabilitatea dintre forțele armate implicate
Peste 400 de militari participă la exercițiul Steadfast Jupiter 2023 (STJU23), a cărui ceremonie de deschidere are loc marți, la Centrul Național de Instruire Întrunită "Getica" din Cincu, județul Brașov.
"Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE) participă la STJU23 CAX/CPX cu peste 400 de militari, ca parte a structurii de forțe a NATO, în vederea testării capabilității de comandă și control, într-un scenariu complex care implică toate domeniile operaționale la nivel întrunit. Exercițiul reprezintă etapa finală de certificare (Full Operational Capability - FOC) a HQ MNC-SE, ca structură de luptă de nivel corp de armată, în măsură să asigure comanda și controlul operațiilor terestre ale NATO la nivel regional, în orice situație, pe timp de criză sau conflict", informează Ministerul Apărării Naționale.
Steadfast Jupiter este organizat de Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE) și reprezintă cel mai complex exercițiu NATO de tip CPX/CAX organizat până în prezent din punctul de vedere al numărului de participanți și al complexității scenariului.
În cadrul activității de instruire sunt implicați militari din 17 națiuni aliate și peste 20 de subunități din structura de comandă și de forțe a NATO.
"Steadfast Jupiter se concentrează pe o abordare de tip 360 de grade a securității și apărării colective a Alianței Nord-Atlantice. Aceasta este ghidată de cele două concepte principale ale NATO, descurajarea și apărarea (deter and defence) Spațiului Euro-Atlantic (DDA) și se bazează pe Conceptul fundamental al NATO de ducere a războiului (NATO Warfighting Capstone concept)", arată sursa citată.
Instruirea întrunită este destinată să consolideze coeziunea și interoperabilitatea dintre forțele armate implicate, fiind o excelentă oportunitate pentru a testa capacitatea de răspuns, comandă și control, precum și postura de apărare într-un mediu geopolitic caracterizat de multiple amenințări.
Corpul Multinațional de Sud-Est (MNC-SE) face parte din structura de forțe a NATO și are misiunea de a asigura comanda și controlul operațiilor terestre ale NATO la nivel corp de armată, în orice situație, la criză sau război, cu scopul de a întări postura de descurajare și apărare a Alianței Nord-Atlantice în România și Bulgaria.
AGERPRES
Sursa foto: NATO Joint Warfare Centre/facebook.com