ANM: COD GALBEN DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN VESTUL ȚĂRII

ANM: COD GALBEN DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN VESTUL ȚĂRII
Intensificări ale vântului și descărcări electrice
O avertizare tip Cod galben de instabilitate atmosferică a fost emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) în Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi în Carpaţii Occidentali.
Avertizarea este valabilă duminică şi luni, între orele 20.00 (duminică) și 07.00 (luni), relatează Agerpres.
Seara şi noaptea, în Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi în Carpaţii Occidentali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (rafale de 50...70 km/h) şi izolat grindină.
Conform prognozei emise de meteorologi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.
Duminică, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică îndeosebi în zonele montane şi submontane pe arii restrânse, precizează ANM.
Citește și:
- 19:42 - Atenție la „Romance Scam” și site-urile fantomă înainte de 8 Martie. Recomandările experților pentru a nu cădea în plasa infractorilor cibernetici
- 19:35 - Peste 200 de minori sunt încă în Orientul Mijlociu. Anunțul purtătorului de cuvânt al MAE
- 19:32 - Comisia Europeană: Amenințările lui Zelenski împotriva lui Orban sunt „inacceptabile”
- 19:21 - Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind reforma administrației publice centrale și locale
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











