Agenți economici din două centre comerciale sancționați de Poliția Locală Brașov

Agenți economici din două centre comerciale sancționați de Poliția Locală Brașov
Polițiștii locali au verificat 25 de agenți economici
Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale au efectuat controale, în perioada 12.04.2022 – 15.04.2022, la mai mulți comercianți, persoane fizice și juridice, care își desfășoară activitatea în incinta Complexului comercial Shopron și a Complexului comercial La Strada Concept-Street Mall din cartierul Bartolomeu.
Polițiștii locali au verificat 25 de agenți economici și i-au sancționat pe 13 dintre aceștia pentru nerespectarea prevederilor OG nr.99/2000 republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Totalul amenzilor aplicate comercianților pentru lipsa acordului/ autorizației de funcționare s-a ridicat la suma de 4700 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activității comerciale până la data autorizării.
Le reamintim agenților economici faptul că, ulterior înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului și obținerii certificatului de înregistrare conținând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de mențiuni sau înainte de începerea unei activități care necesită autorizare, aceștia au obligația de a solicita și obține autorizația/ acordul de funcționare.
Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale vor continua verificările în toate zonele comerciale din municipiul Brașov.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:45 - Primăriile pot elimina urșii care intră în localități, dar autoritățile spun că intervențiile sunt greu de făcut
- 09:37 - Reacția lui Cristi Chivu după triumful din Cupa Italiei: „Suntem fericiți pentru ceea ce am realizat”
- 09:05 - Prima ședință de guvern după scandalul ordonanței de urgență controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














