Actualitate· 1 min citire

5 mașini implicate într-un accident la Lunca Câlnicului! Trafic îngreunat

Realitatea de Brasov
Scris de Realitatea de Brasov Publicat: 23 iul. 2022, 17:06

În urma impactului a rezultat o victimă

Pe DN11, la km. 14, pe raza localității Lunca Câlnicului din județul Brașov a avut loc un accident rutier, coliziune între 5 autovehicule, anunță IPJ Brașov.

În urma impactului a rezultat o victimă, care a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

Traficul se desfășoară alternativ, dirijat de către polițiștii rutieri aflați la fața locului.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate