FOTO – Brașovul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă

Iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă va fi diferit în acest an, la Brașov.

Se vor instala mai multe elemente noi, pe o suprafață mai mare. Costurile sunt estimate la aproximativ 100.000 de euro.

 ,,Pe strada Republicii vor fi 27 de portaluri care duc spre locul central al Braşovului istoric. În Piaţa Sfatului, pe lângă brad şi Târgul de Crăciun, în zona fântânii arteziene, va fi amplasată o fântână luminoasă, iar în Piaţa Sf. Ioan va fi amplasat un brad de Crăciun din luminiţe cu înălţimea de 10 m. Şi zona pietonală nou-creată în zona clădirii primăriei, la intrarea dinspre N. Iorga, va deveni mai luminată, prin amplasarea unui copac de lumini, de 4 metri înălţime. Doi îngeraşi luminoşi de 3 metri vor fi amplasaţi în Parcul Titulescu.

Toate modelele luminoase de pe stâlpi sunt diferite faţă de cele din anii anteriori, iar bradul din Piaţa Sfatului va arăta ca un brad tradiţional de Crăciun.

Iluminatul festiv va fi montat pe următoarele străzi: N. Iorga, Lungă (în dreptul Casei Armatei), Livada Poştei, b-dul Eroilor, Mureşenilor, G. Bariţiu, George Bariţiu, Şirul Ghe. Dima, C. Brâncoveanu, Prundului, Poarta Şchei, Grigoraş Dinicu, N. Bălcescu, Apollonia Hirscher, Postăvarului, Republicii, M. Weiss, Diaconu Coresi. La acestea se adaugă Parcul Titulescu, Piaţa Sfatului, Piaţa Unirii, Piaţa G. Enescu şi Piaţa Sf. Ioan’’, au informat reprezentanți ai Primăriei Brașov.

Bradul din Piața Sfatului va fi aprins în data de 1 decembrie, moment în care sărbătorim 100 de ani la formarea României Mari.

  

Articolul precedentEducație sexuală pentru preșcolari, într-o grădiniță din Brașov?
Articolul următorBărbat omorât de tren