Caporalul clasa I Cristian Tupiță are șase misiuni în teatrele de operații și face parte din Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” de 24 de ani.
Cercetaș în cadrul Companiei 206 Cercetare, colegul nostru este unul dintre militarii care și-au ales din pasiune specialitatea militară și tot din pasiune a ajuns să atingă un nivel de performanță foarte bun pe orice funcție pe care a îndeplinit-o sau în orice misiune, de-a lungul carierei sale militare. Ne-a povestit în continuare cum și-a ales cariera militară, ce înseamnă să fii cercetaș și ce experiență are în teatrele de operații:
“Mi-am ales cariera militară în primul rând pentru că am avut mulți prieteni care erau cadre militare, eu eram copil mic și ei au reușit să mă influențeze să urmez acest drum. În al doilea rând m-au atras dintotdeauna poveștile bunicului meu din război, discutând cu el, devenind din ce în ce mai interesat să aflu cât mai multe despre militari și despre ceea ce fac ei. Așa mi-am dorit să ajung cercetaș. Am avut și norocul acesta, aș putea spune. Nu mulți reușesc, cei mai mulți veneau de plăcere, așa cum am venit și eu. Era o competiție foarte strânsă pentru această specialitate, dar prin muncă și efort am reușit.
Ca militar în termen am fost recrutat în anul 1994, iar ca militar angajat începând cu anul 1995. Din anul 1997 am făcut parte din Brigada 2 Vânători de Munte. Cercetaș la vânători de munte este frumos dar este și greu. Satisfacțiile sunt nenumărate, datorită terenului în primul rând. Te ajută să te pregătești la maximum, să dai tot ce poți, atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Pot spune că muntele îți întărește caracterul.
Un cercetaș trebuie să fie în primul rând puternic din punct de vedere psihic. Pregătirea fizică se formează în timp, dar dacă nu ești pregătit psihic, nu poți să reușești. În momentul în care ajungi să zici “GATA”, atunci trebuie să îți spui că se mai poate, mergem înainte. Dacă ai un colectiv care nu cedează te face și pe tine să nu cedezi. Nu poți să renunți.
Am participat la șase misiuni în teatrele de operații, respectiv o misiune în teatrul de operații din Angola (1996) și cinci misiuni în teatrul de operații din Afganistan. (2005, 2008, 2010, 2012, 2018).
Din păcate, în anul 2010, ne-am întors din teatrul de operații din Afganistan fără doi camarazi, slt. (p.m.) Dan Ciobotaru și slt. (p.m.) Paul Caracudă. A fost greu, eram în același pluton. Pe Paul îl cunoșteam de când am venit la vânători de munte. Dar aceasta este viața până la urmă. Știam foarte bine când plecăm ce se poate întâmpla. Doar că întotdeauna speri că nu ți se va întâmpla ție sau celor cu care ești sau nu se va întâmpla deloc. În ciuda tuturor eforturilor și oricât de des ne adaptam procedurile, incidente au fost.
Cea mai frumoasă misiune la care am putut să particip, din punct de vedere profesional, a fost misiunea ISAF (The International Security Assistance Force) din Afganistan, din anul 2012, pentru că am putut să facem ceea ce făceam și în țară, pe linie de specialitate. Atunci ni s-a oferit posibilitatea să executăm misiunile exact cum am fost pregătiți în țară. Scopul nostru era să asigurăm libertatea de mișcare pe Autostrada A1. Astfel aveam posturi de observare și verificam anumite căi de apropiere către autostradă, pe lângă alte sarcini primite. În celelalte misiuni a trebuit să ne adaptăm specificului misiunii, dar noi, ca vânători de munte, ne putem adapta foarte ușor.
Cum am valorificat experiența misiunilor din teatrele de operații în cadrul Companiei 206 Cercetare?… Am încercat să îmi fac colegii să înțeleagă că cea mai importantă este coeziunea și să înveți, tot timpul să repeți și să încerci să te perfecționezi.”
La cei 47 de ani, caporalul clasa I Cristian Tupiță, participă în continuare și la competițiile aplicativ-militare și nu renunță niciodată să lupte, indiferent dacă este accidentat, echipa fiind întotdeauna pe primul loc:
“Pe lângă misiunile și exercițiile naționale și multinaționale, multe lucruri le-am învățat și în cadrul competițiilor aplicativ-militare. Ultima competiție la care am participat a fost “Roza Cercetașilor”. De fiecare dată, cea mai grea și mai tensionantă probă este patrula. Tot timpul știi că ești în competiție, nu trebuie “să te culci pe o ureche”, chiar dacă ai un avans la timp, pentru că se poate întâmpla orice. Accidentele pot să apară tot timpul, indiferent dacă sunt pe zăpadă, pe schiuri sau pe timp de vară. Așa s-a întâmplat și în cazul meu, când m-am accidentat. Principalul lucru care contează este să nu renunți.
De ce nu am renunțat? … pentru că aceasta este mentalitatea de cercetaș sau de vânător de munte. În cadrul companiei facem tot ce putem astfel încât să nu existe în vocabularul nostru verbul a renunța. Trebuie să fii puternic, atât fizic cât și psihic. Când m-am accidentat m-am gândit că suntem o echipă și trebuie să ducem misiunea până la capăt, indiferent de ceea ce se întâmplă. Același lucru se întâmplă și pe un câmp de luptă. Nu poți să spui “stop joc”, sunt rănit, am un genunchi pe care nu pot să îl îndoi cum trebuie. Inamicul nu ține cont de aceste lucruri.
La finalul patrulei am avut un sentiment de bucurie că am ajuns la linia de sosire, în speranța că am scos un timp bun și că s-a văzut coeziunea în echipă. În momentul în care m-am accidentat, colegii mi-au luat din materiale și astfel s-a întărit spiritul de echipă.
Așa este la fiecare competiție, oricare dintre noi poate să aibă o zi bună sau pooate să aibă o zi mai puțin bună. Niciodată nu o să dăm vina pe un coleg din cadrul echipei că am pierdut timp din cauza lui. Încercăm să ne ajutăm, până la urmă suntem toți o echipă și muncim pentru ea.”
Text: Cpt. Mariana Dinu
Foto: Cpt. Mariana Dinu, George Grădinaru, Arhiva personală
