Handbal: Corona merge mai departe în Cupa EHF

corona
Echipa de handbal feminin Corona Braşov a pierdut returul din Cupa EHF, disputat în deplasare, în compania formaţiei Super Amara Bera Bera din Spania, cu scorul de 32 – 33, asta după ce la pauză a condus cu 18-14.
Handbalistele Coronei au câștigat meciul tur, cu 35-30, în partida disputată la Braşov, scorul după cele două partide fiind de 67 – 63, ceea ce le califică pe brașovence în următoarea etapă. La finalul partidei, antrenorul principal al Coronei, Ion Crăciun, a declarat că este o calificare care îl bucură foarte tare, în condiţiile în care, în opinia lui, Corona a avut parte de cel mai puternic adversar din acest tur al Cupei EHF.„
Este o calificare care ne bucură foarte mult, mai ales că vine după două meciuri în compania unei echipe extrem de incomode şi puternice. În opinia mea, Bera Bera are echipa cea mai puternică din acest tur al Cupei EHF iar noi am avut ghinionul să picăm tocmai cu ea. Deşi au fost două jocuri care ne-au cam epuizat, ne bucurăm foarte tare că s-a terminat cu calificare în turul următor. Aşteptăm tragerea la sorţi şi apoi vom vedea cu cine jucăm. Mi-am dorit foarte tare să câştigăm şi în Spania, şi cu siguranţă şi fetele şi-au dorit la fel.
Din păcate, deşi am avut victoria în mână, am făcut şi câteva greşeli care ne-au cam costat. Apărarea lor a fost una extrem de incomodă şi agresivă, schimbau des formula şi alternau des cu apărare om la om, iar asta ne-a obligat să schimbăm din mers atacul. Nu e deloc uşor să ai în faţă o astfel de defensivă pentru că te cam epuizează, iar fetele resimt efortul depus. Normal că acum este multă bucurie, dar trebuie să avem grijă să le recuperăm şi să facem totul pentru a nu apărea accidentări în perioada care urmează
", a precizat Ion Crăciun.
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











