FOTBAL: Debut în Liga a 3-a

FOTBAL: Debut în Liga a 3-a
Corona Brașov este pe primul loc în Seria a 5-a din Liga 3
După o pauză de câteva luni, echipele brașovene de liga a treia debutează în competiție, la finalul acestei săptămâni.
Astfel Corona Brașov va întâlni, astăzi, de la ora 15.00, pe Stadionul Tineretului, pe CS Blejoi. SR Brașov va evolua, în deplasare, cu AFC Odorheiu Secuiesc, tot de la ora 15.00. Într-un derby local, mâine se vor întâlni, de la aceeași oră, la Râșnov, echipa gazdă Cetate și ACS Kids Tâmpa Brașov.Ciprian Anghel, unul dintre antrenorii principali de la ACS Kids Tâmpa Brașov, a declarat că vrea ca echipa sa să se întoarcă cu toate cele 3 puncte din deplasarea de sâmbătă, de pe terenul Olimpic Cetate Râșnov, în primul joc oficial din 2021. „Ne așteaptă un meci dificil, contra unei echipe pe care am învins-o în tur. Sunt sigur că altfel vor sta lucrurile acum și ne va fi mai greu să ne apropiem victoria. Cei de acolo au un antrenor nou, au câștigat aproape toate jocurile amicale, evoluează acasă și cu siguranță vor da totul pentru a câștiga. Dar și noi am făcut o pregătire de iarnă bună, și tactic, dar și fizic, am rezolvat problemele de exprimare din tur și ne dorim să obținem victoria la Râșnov”, a spus Ciprian Anghel.Tehnicianul „urșilor” a fost completat de unul dintre jucătorii săi, Bogdan Andrieș: „Va fi un joc destul de greu, dar venim după o pregătire bună și sunt sigur că vom face față cu brio. Am convingerea că vom trece peste toate problemele din tur și că vom arăta mai bine în partea a doua a campionatului”.ACS Kids Tâmpa Brașov nu-i va avea în lot pentru meciul cu Olimpic Cetate Râșnov pe Cătălin Stoica accidentat și pe Andrei Mureșan suspendat.Antrenorul Coronei, Călin Moldovan a declarat că echipa va da totul pentru un start cu dreptul în meciurile oficiale. „După o perioadă destul de lungă de pauză, ne bucurăm să începem campionatul. Suntem foarte motivați și deciși să începem cu dreptul această a doua parte a campionatului. Chiar dacă poate poziția noastră în clasament poate părea una confortabilă, suntem conștienți că nu este deloc așa. Avem mult de muncă pentru a ne menține acolo unde ne dorim să fim. Trebuie să fim concentrați și serioși ca să ne realizăm primul obiectiv, cel de participare la baraul de liga a doua. Abordăm sezonul cu aceeași jucători care au făcut treabă bună și in tur, și în care avem încredere că vor face totul pentru rezultate bune și în aceasta a doua parte a campionatului”, a spus tehnicianul Coronei.Corona Brașov conduce Seria a 5-a din Liga a treia, cu 26 de puncte, SR Brașov este pe 3, cu 17 puncte, în timp ce Kids Tâmpa și Cetate Râșnov sunt ultimele în ierarhie, cu câte 6 pct.
CITEȘTE ȘI:
https://realitateadebrasov.net/liviu-nicolae-antrenor-sr-brasov-obiectivul-echipei-va-fi-acela-de-a-juca-un-fotbal-frumos/
Citește și:
- 19:48 - SUA, campioană olimpică la hochei pe gheață după 46 de ani. Donald Trump a reacționat imediat: „Wow! Ce meci!!!”
- 08:26 - Fotbal: Rapid, victorioasă în derbyul cu Dinamo, în Superligă
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











