Social· 2 min citire

Cursuri GRATUITE de formare profesională

cursuri-de-formare-profesionala

cursuri-de-formare-profesionala

Realitatea de Brasov
Scris de Realitatea de Brasov Publicat: 3 mar. 2020, 12:36

În luna martie 2020, șomerii brașoveni se pot înscrie, gratuit, la cursuri de formare profesională pentru următoarele meserii: administrator pensiune turistică, bucătar, coafor, expert achiziții publice, inspector în domeniul securității și sănătății în muncă, lucrător în comerț și sudor.

Perioada preconizată pentru începerea acestor 7 cursuri de formare profesională este cuprinsă între 24 – 27 martie 2020.

Studiile necesare în vederea participării la unul din cursurile de formare profesională sunt: pentru cursul de expert achiziții publice – studii superioare economice, juridice sau tehnice, pentru cursul de inspector în domeniul securității și sănătății în muncă – liceu de profil tehnic cu diplomă de bacalaureat, pentru cursurile de administrator pensiune turistică, coafor și sudor - studii minime obligatorii iar pentru cursurile de bucătar și lucrător în comert - învățământ gimnazial.

Aceste cursuri sunt organizate, în mod gratuit, pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, înregistrate la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov (șomeri indemnizați și neindemnizați) iar durata cursului variază între 2 și 6 luni conform specificului meseriei.

Documentele necesare înscrierii la un program de formare profesională sunt următoarele:

  • actul de identitate, în original și copie;

  • certificat de naștere, în original și copie;

  • actele de studii eliberate în condițiile legii, în original și copie;

  • actul medical din care să rezulte starea sănătății persoanei și faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care dorește să se califice

  • cerere de înscriere la programul de formare profesională și angajament ;

  • recomandare din partea biroului de informare și consiliere privind cariera sau a serviciului de mediere, din cadrul agenției.

Informații suplimentare despre aceste programe de formare profesională se pot obține la sediul instituției din Brasov, Str. Lungă, Nr.1A, cam.8 sau la tel. 0268/416.879, int. 124.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News