ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FOCII VA FI SĂRBĂTORITĂ LA ZOO BRAȘOV

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FOCII VA FI SĂRBĂTORITĂ LA ZOO BRAȘOV
Cu această ocazie vor fi organizate activități educative și interactive
Sâmbătă, 22 martie, între orele 11:00 - 16:00, Grădina Zoologică Brașov invită vizitatorii să sărbătorească împreună Ziua Internațională a Focii și să cunoască vedetele zilei, Elmo și Soa.
Cu această ocazie vor fi organizate activități educative și interactive, prin care vizitatorii de toate vârstele pot înțelege importanța acestor animale în ecosisteme marine și pot afla informații despre provocările cu care se confruntă din cauza poluării și schimbărilor climatice.
Copiii vor avea parte de jocuri și activități tematice, iar adulții pot afla mai multe prin prezentări despre comportamentul și protejarea focilor. Evenimentul este cu atât mai special cu cât Zoo Brașov este singura grădină zoologică din țară care găzduiește această specie de animale.
Elmo și Soa, doi masculi de 2 respectiv 3 ani, au fost aduși la sfârșitul anului 2024 din Germania. Aceste mamifere jucăușe și inteligente au devenit rapid atracția principală a grădinii zoologice, alături de leii de mare și pinguinii.
„Ne bucurăm să oferim publicului ocazia de a descoperi mai multe despre aceste animale deosebite și importanța protejării mediului lor natural. Elmo și Soa sunt ambasadori ai ecosistemelor marine, iar prin acest eveniment dorim să sensibilizăm comunitatea cu privire la necesitatea conservării biodiversității marine” - Alin Pînzaru, director Grădina Zoologică Brașov.
Persoanele care doresc să sprijine protejarea acestei specii o pot face prin intermediul programului ”Adoptă la zoo, conservă în natură”. Pentru mai multe informații și detalii despre procedurile de adopție, doritorii pot vizita pagina programului https://zoobrasov.ro/adoptie-animale-zoo/ sau se pot adresa direct personalului zoo.
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














