VIDEO Un deputat avertizează! DN1, risc de prăbușire pe o porțiune de 11 kilometri!

DN1
Ne plângem de zeci de ani de aglomerația de pe Drumul Național 1, suntem nemulțumiți că stăm ore întregi în trafic, însă din câte se pare, traficul aglomerat nu este cea mai mare problemă de pe DN1.
O spune chiar deputatul Partidului Național Liberal, Gabriel Andronache, cel care susține că în ultimii ani a solicitat mai multe puncte de vedere de la ministrul Transportului, atunci când a remarcat numeroasele nereguli de pe șoseaua care leagă Brașovul de București. Potrivit lui Gabriel Andronache, pe o porțiune de aproape 11 kilometri, între Nistorești și Câmpina, drumul are serioase probleme, iar siguranța șoferilor este în mare pericol. În ultimii ani au apărut, în zona respectivă, foarte multe denivelări, iar deputatul liberal a solicitat ministrului Transporturilor din 2016, Dan Marian Costescu, o explicație. Acesta i-a răspuns că "în zona respectivă sunt filoane de sare care, prin modificările de structură, duc la apariția denivelărilor, pe DN1", existând, totodată riscul prăbușirii tramei drumului. Gabriel Andronache a mai solicitat actualului ministru al Transporturilor suplimentarea iluminatului public din zona trecerilor pentru pietoni de pe DN1.
[gallery columns="2" ids="66142,66143"]
https://youtu.be/6U85ADQ_Uu4
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














