Sărbătoare 16 martie - Un sfânt important e sărbătorit astăzi - Ce spune calendarul ortodox

Sărbătoare 16 martie - Un sfânt important e sărbătorit astăzi - Ce spune calendarul ortodox
Sărbătoare importantă în data de 16 martie.
Sărbătoare importantă în data de 16 martie.
Sărbătorile zilei:
Ortodoxe
Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos
Greco-catolice
Sf. m. Sabin Egipteanul
Romano-catolice
Sf. Iulian, m.
Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 16 martie.
Sfântul Sabin era cunoscut pentru bogăţia şi slava sa, locuitor al cetăţii Ermopolis din Egipt, în vremea împăratului Diocleţian (284-305).
În perioada persecuţiilor împotriva creştinilor, Sfântul Sabin "şi-a lăsat casa sa, boieria, bogăţia şi prietenii şi ieşind pe ascuns din cetatea Ermopolis, se ascundea într-un sat depărtat cu ceilalţi creştini, care fugeau de prigoană şi închizându-se într-o casă mică şi proastă, se nevoia în post şi rugăciuni ziua şi noaptea". (Vieţile Sfinţilor)
Era căutat însă cu insistenţă de autorităţi şi a fost găsit în urma unui denunţ.
"Un sărac oarecare, ce venea la fericitul Sabin şi lua hrană şi toate cele trebuincioase din mâinile lui, urmând lui Iuda vânzătorul, s-a dus la slujitorii de idoli şi a zis: \"Ce-mi daţi, ca să vă arăt unde este Sabin pe care-l căutaţi?\" Iar ei i-au dat doi galbeni. Apoi, mergând după dânsul în satul acela şi văzând casa, au înconjurat-o şi au bătut în uşă. Erau cu Sfântul Sabin în casa aceea, şase creştini şi, crezând că a venit la dânşii cineva din credincioşii fraţi pentru vreo trebuinţă, au deschis uşa. Iar slujitorii de idoli, sărind înăuntru cu mare ură, i-au prins şi i-au legat pe toţi; însă pe Sfântul Sabin l-au legat deosebit, cu două lanţuri grele, şi l-au adus la judecătorul locului aceluia, care se numea Arian". (Vieţile Sfinţilor)
"Fiind dus la păgâneasca judecată şi mult silit la idoleasca jertfă, nu s-a lepădat de Hristos. Pentru aceea l-au muncit cumplit, l-au zgâriat cu unghii de fier, l-au ars cu foc, iar mai pe urmă, l-au înecat într-un râu, şi astfel şi-a sfârşit nevoinţa muceniciei şi s-a dus să-şi ia cununa biruinţei de la Hristos, dătătorul de nevoinţă. Asemenea şi cei şase creştini prinşi împreună cu dânsul, fiind munciţi, au câştigat de la Domnul aceeaşi slavă în cer". (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor")
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











