Reprezentanții marilor magazine din Brașov: "Nu e niciun motiv de panică! Avem stocuri suficiente de alimente!"

supermarket
Prefectul Mihai-Cătălin Văsii s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanții marilor rețele de retail care au magazine în județul Brașov.
Tema discuțiilor a fost legată de măsurile necesare pentru a nu apărea probleme în aprovizionarea cu produse alimentare de strictă necesitate, în contextul unor încercări de inducere în mod nejustificat a panicii în rândul populației. Reprezentanții rețelelor de retail au afirmat că, în aceste zile, fluxul de marfă este de două ori mai mare decât în mod obișnuit, fiind comparabil cu cel înregistrat în perioada sărbătorilor de iarnă și că se încearcă gestionarea situației generate de presiunea pe care o va pune piața. În acest moment, nu există probleme cu aprovizionarea, stocurile sunt suficiente și se depun toate eforturile pentru asigurarea în perioada următoare a unui disponibil crescut de mărfuri alimentare, în special cele de primă necesitate, precum și a logisticii de transport a acestora către magazine.Prefectul județului Brașov a prezentat deciziile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru prevenirea și limitarea eventualelor îmbolnăviri cu noul coronavirus și a solicitat reprezentanților marilor retaileri să ia toate măsurile de protecție a angajaților, în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătății. De asemenea, prefectul Mihai-Cătălin Văsii a făcut un apel ca rețelele de retail să își dea concursul, în măsura în care acest lucru este posibil, pentru asigurarea, prin donație, la solicitarea Direcției de Sănătate Publică Brașov, a unor cantități de alimente de primă necesitate, în cazul în care vor exista persoane puse în carantină pe teritoriul județului, o procedură în acest sens urmând a fi elaborată în zilele următoare.
Citește și:
- 10:35 - Urmărire ca în filme în județul Mureș. Un viceprimar a ajuns cu mașina în șanț, după ce a fugit de filtrul de poliție
- 10:32 - Zile însorite și temperaturi în creștere, mai ales în sud și estul României: cum va fi vremea până la mijlocul săptămânii
- 10:25 - Dezvăluiri BOMBĂ la Rizea TV. Cristian Rizea - Acuzații grave la adresa lui Sebastian Ghiță
- 10:17 - Apel fals la 112 din Buzău: polițiștii i-au sancționat pe părinții unui minor de 12 ani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News




_0c65618e73.webp)

_a3e751f258.webp)



