Primăriile pot elimina urșii care intră în localități, dar autoritățile spun că intervențiile sunt greu de făcut

urs
În ultimele zile, tot mai mulți urși au fost observați în apropierea zonelor locuite, iar oamenii spun că trăiesc cu teamă. Într-un sat din județul Bistrița-Năsăud, unde o femeie și-a pierdut viața după atacul unei sălbăticiuni, localnicii sunt în alertă.
Un alt bărbat a fost atacat de o ursoaică însoțită de doi pui și a reușit să scape după ce s-a refugiat într-o casă părăsită.
Probleme au fost și în Brașov, unde un urs a fost văzut plimbându-se pe străzile din centrul orașului. Ministerul Mediului susține că autoritățile locale nu intervin suficient de rapid, însă reprezentanții administrațiilor locale spun că situația este mult mai complicată în practică.
Deși legislația permite acum împușcarea sau tranchilizarea animalelor periculoase care intră în localități, autoritățile susțin că astfel de operațiuni sunt dificil de realizat în zone urbane aglomerate.
Ursul observat în Brașov și-a făcut apariția în timpul zilei, pe o stradă aflată la poalele Tâmpei, aproape de pădure. La început s-a deplasat liniștit, însă zgomotul din oraș l-a speriat, iar animalul a fugit spre centrul municipiului, pe o arteră intens circulată.
„Milimetric m-am întâlnit cu el, dacă nu intram în casă, eram în fața ursului și el în fața mea".
Echipa de intervenție ajunsă la fața locului nu a mai reușit să găsească animalul. Reprezentanții autorităților spun că, deși legea permite eliminarea urșilor care reprezintă un pericol, intervențiile în oraș sunt greu de pus în aplicare fără riscuri.
Potrivit Primăriei Brașov, numărul apelurilor la 112 privind prezența urșilor în oraș a crescut în ultima perioadă.
Dan Ghiță, viceprimarul municipiului Brașov: ”Echipa de intervenție rapidă a tranchilizat, respectiv relocat două exemplare, iar un urs a fost relocat”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:37 - Reacția lui Cristi Chivu după triumful din Cupa Italiei: „Suntem fericiți pentru ceea ce am realizat”
- 09:03 - Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, reținut de DNA într-un dosar privind presupuse fapte de fals și uz de fals. Alți doi funcționari, vizați în anchetă
- 08:56 - Creștere alarmantă a cazurilor de varicelă în rândul adulților: avertismentul medicilor
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














