PESTE UN MILION DE ROMÂNI ÎȘI SĂRBĂTORESC ZIUA DE NUME DE SFÂNTUL GHEORGHE

PESTE UN MILION DE ROMÂNI ÎȘI SĂRBĂTORESC ZIUA DE NUME DE SFÂNTUL GHEORGHE
Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al Forțelor Terestre Române
Peste un milion de români își sărbătoresc ziua de nume, miercuri, 23 aprilie, dată la care este prăznuit Sfântul Mucenic Gheorghe.
Potrivit Direcţiei Generale de Evidenţa Persoanelor, cel mai des întâlnite nume de bărbaţi care își sărbătoresc onomastica de SSfântul Gheorghe sunt: Gheorghe (402.099); George (159.761); Georgian (29.408); Gheorghiţă (21.434); Georgel (12.285); Gigi (8.659); Gigel (5.821); Georgică (5.116).
Dintre femeile care îşi serbează onomastica de Sfântul Gheorghe, cele mai multe au următoarele nume: Georgiana (155.949); Georgeta (114.809); Gheorghiţa (24.212); Gina (21.167); Geta (14.489); Gherghina (14.293); Giorgiana (10.374); Gica (5.843), potrivit Agerpres.
Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al Forțelor Terestre Române
Supranumit „Purtătorul de biruinţă”, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din creștinătate și este patronul spiritual al Forțelor Terestre Române.
Născut în Capadocia din părinţi creştini, el a urmat cariera militară şi a ajuns comandant în armata Împăratului Diocleţian.
În anul 303, acesta a dat un decret prin care toţi creştinii erau obligaţi să se închine zeilor. Pentru că a refuzat, Sfântul Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare.
Imaginea lui, de tânăr războinic care ucide un balaur, este asociată curajului, dreptății și luptei binelui împotriva răului.
Legenda spune că localnicii unui oraș erau terifiați de un balaur căruia îi ofereau zilnic un om drept sacrificiu. Într-o zi, a venit rândul prințesei orașului. Sfântul Gheorghe a salvat-o, omorând balaurul cu o lance.
Această legendă este o alegorie a biruinței credinței asupra răului, iar balaurul este interpretat ca simbol al păgânismului, păcatului sau persecuției.
Citește și:
- 21:11 - Ion Cristoiu: „Cel mai important pentru domnul Bolojan este eșecul dezastruos al demonstrației din Piața Victoriei”
- 21:07 - Ilie Bolojan: Am luat act de decizia complet greșită și iresponsabilă a PSD față de România. Voi continua să-mi exercit mandatul – LIVE TEXT
- 20:49 - Tragedie în Tulcea: un polițist de 20 de ani a fost găsit mort
- 20:19 - Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu, huiduit și evacuat de jandarmi de la manifestația pro-Bolojan din Piața Victoriei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














