Percheziții la Sibiu și Brașov! 4 suspecți reținuți și cercetați penal pentru furt calificat

Percheziții la Sibiu și Brașov! 4 suspecți reținuți și cercetați penal pentru furt calificat
Prejudiciul estimat depășește 60.000 de lei
În cursul zilei de 25 februarie a.c., sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat cinci percheziții domiciliare în județele Sibiu și Brașov. Cinci persoane au fost aduse la audieri, iar patru au fost reținute.
La data de 4 februarie a.c., la nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a înregistrat o plângere prin care se reclama faptul că, în cursul nopții de 3/4 februarie a.c., persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri dintr-un container metalic situat pe raza localității Cristian, județul Sibiu. Printre bunurile sustrase se numără un motor de barcă, un polizor, o centrală termică, un aparat de sudură profesional și altele, valoarea prejudiciului creat ridicându-se la suma de 60.600 de lei.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Astfel, în vederea documentării și probării activității infracționale, la data de 25 februarie a.c., sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au efectuat cinci percheziții domiciliare pe raza județului Sibiu, în localitatea Mag, respectiv pe raza județului Brașov, în municipiul Făgăraș, fiind puse în aplicare cinci mandate de aducere.
Totodată, ca urmare a perchezițiilor efectuate, s-a reușit recuperarea prejudiciului aproape în totalitate.
În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni au dispus reținerea pentru 24 de ore a patru persoane, bănuite de săvârșirea faptei. Este vorba despre trei bărbați cu vârsta de 26, 28, respectiv 34 de ani și o tânără în vârstă de 26 de ani, toți domiciliați în satul Mag, județul Sibiu. Aceștia urmează să fie prezentați instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.
Acțiunea polițiștilor sibieni a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Brașov, Poliția Municipiului Făgăraș.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:23 - Percheziții la Cimitirul Bellu într-un dosar de fraude funerare. Patru persoane, reținute pentru înșelăciune și fals
- 17:19 - Insula din Grecia care a devenit paradisul turiștilor: umbrele gratuite pe plajă și acces liber pentru toată lumea
- 17:16 - S-a terminat războiul pentru Babele și Sfinxul. După 25 de ani de procese, instanța a decis cărui județ aparțin monumentele din Bucegi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














