Actualitate· 2 min citire

Nicolae Ciucă, prima declarație despre demisia ministrului acuzat de DNA: "Am aprobat fără echivoc demisia"

Nicolae Ciucă, prima declarație despre demisia ministrului acuzat de DNA: "Am aprobat fără echivoc demisia"

Nicolae Ciucă, prima declarație despre demisia ministrului acuzat de DNA: "Am aprobat fără echivoc demisia"

Realitatea de Brasov
Scris de Realitatea de Brasov Publicat: 24 iun. 2022, 08:50

Adrian Chesnoiu a anunțat, joi, că se retrage din funcția de ministru al Agriculturii

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că a aprobat "fără echivoc" demisia din funcție a ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, și a menționat că integritatea rămâne "un reper extrem de important" în evaluarea miniștrilor.

"Încă de la preluarea mandatului am convenit că la șase luni de zile se va desfășura această activitate de evaluare a fiecărui ministru în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor sectoriale, conform portofoliului, stabilite prin programul de guvernare. În primul rând, trebuie să analizăm după reperele și obiectivele stabilite prin programul de guvernare și am convenit să nu se întâmple la șase luni, pentru că asta însemna să discutăm în luna iunie, când eram în plin proces de derulare a jaloanelor și țintelor pe trimestrul al II-lea. În felul acesta, am convenit în coaliție ca această evaluare să se desfășoare la finalul lunii iunie, când vor fi fost îndeplinite toate jaloanele și țintele și în funcție de aceasta să se ia și decizia de evaluare a fiecărui ministru în parte. Integritatea reprezintă un reper nu important, extrem de important în evaluarea miniștrilor și reacția de astăzi a fost una pe măsură, domnul ministru Chesnoiu prezentându-și demisia pe care am aprobat-o fără echivoc, urmând să se deruleze procedurile la nivelul Guvernului privind nominalizarea unui ministru interimar în perioada următoare, până când va fi o decizie politică privind înlocuirea domniei sale", a spus premierul într-un interviu difuzat de Radio România Actualități.

Adrian Chesnoiu a anunțat, joi, că se retrage din funcția de ministru al Agriculturii și se autosuspendă din Partidul Social Democrat, după ce Direcția Națională Anticorupție a cerut Camerei Deputaților ridicarea imunității acestuia pentru efectuarea urmăririi penale pentru abuz în serviciu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate