FOTO Moment de reculegere, în toată țara, pentru polițistul de la Braşov mort în urma infecției cu SARS-COv-2!

IMG-20201108-WA0014
Astăzi, la ora 12.00 toți polițiștii suceveni aflați în serviciu au ținut un minut de reculegere pentru un coleg care a pierdut lupta boala și a plecat prea devreme dintre noi.
Mesajul polițiştilor, mai jos:
Drum lin printre îngeri, drag camarad!
Astăzi, la ora 12,00, a avut loc înmormântarea colegului nostru Ionuț Hanganu, de la IPJ Brașov – Poliția Transporturi. Subcomisar de poliție, șef al Biroului de Investigații Criminale, colegul nostru avea doar 34 de ani când pierdut lupta cu noul coronavirus.
Colegii din toată țara au ținut un moment de reculegere pentru Ionuț Hanganu și pentru toți cei care pănă astăzi ne-au părăsit din cauza acestei pandemii, pornind sirenele autospecialelor de serviciu.
Această necruțătoare boală nu iartă pe nimeni, indiferent de vârstă, profesie, poziție socială sau orice alt element subiectiv care ne poate da impresia că suntem intangibili. Depinde doar ne noi toți să ne protejăm pe noi, pe cei dragi nouă, copii, bunici, colegi. O putem face cu un simplu gest: acela de a purta mască și de a respecta măsurile de prevenire a răspândirii bolii indicate de specialiști.
În memoria colegului nostru și a tuturor celor care nu mai sunt. Pentru toți cei care luptă în fiecare zi cu efectele pandemiei. Pentru noi toți și mai ales pentru siguranța copiilor și părinților noștri,
P U R T A Ț I M A S C A D E P R O T E C Ț I E !
[gallery ids="76719,76720,76721,76714"]Astăzi, 8 noiembrie 2020, cel care a fost soț, tată, camarad, subcomisar de poliție Ionuț Hanganu, care la doar 34 de ani a pierdut lupta cu viața, a fost condus pe ultimul drum de către familie, colegi și prieteni.Cu lacrimi în ochi și cu sufletele îndurerate, Ionuț Hanganu a fost însoțit de către echipajele de poliție, care, având în funcțiune semnalele luminoase, i-au luminat drumul către cer.În semn de respect și recunoștință, polițiștii din întreaga țară, prin oprirea autospecialelor și efectuarea salutului militar, au păstrat un moment de reculegere!De acolo de sus, Ionuț își va proteja familia și va fi, în continuare, alături de noi prin amintirea-i care va dăinui pentru totdeauna în sufletele noastre.Drum lin, camarade!
Citește și:
- 20:04 - Semnal de alarmă din Pentagon: pierderile SUA în Iran cresc. Patru militari morți și avioane F-15 doborâte
- 19:16 - Lovitură pe piața telefoanelor: Apple dublează memoria pe iPhone 17e fără să mărească prețul de 599 de dolari
- 18:46 - Declarație de forță: Donald Trump nu exclude trimiterea trupelor terestre în Iran
- 17:55 - Crimă cutremurătoare într-un sat din România: bărbat găsit mort după două săptămâni. Iubita, principala suspectă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











