Ministerul Sănătății caută medici și asistenți care vor să plece în Turcia și Siria. Care sunt condițiile

Ministerul Sănătății caută medici și asistenți care vor să plece în Turcia și Siria. Care sunt condițiile
A fost lansată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului
Ministerul Sănătăţii a anunţat că mobilizează profesionişti în domeniu care ar fi dispuşi să plece în Turcia. Cei interesaţi se pot înscrie pe site-ul ministerului. De asemenea, instituţia anunţă că a fost lansată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului.
"Ministerul Sănătăţii din România este solidar cu victimele cutremurului catastrofal care a provocat mii de decese şi răniţi în Turcia şi în Siria şi oferă sprijin autorităţilor turce. (...). ”Ministerul Sănătăţii, împreună cu Universităţile de Medicină şi Farmacie mobilizează profesioniştii din sănătate care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale care să fie disponibile pentru deplasare în zonele afectate”, a transmis ministerul.
De asemenea, ministerul a inițiat și o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului.
Sursa citată a precizat că, de asemenea, Ministerul Sănătăţii este în legătură cu ambasada României la Ankara pentru eventualele solicitări şi pentru asigurarea evaluării medicale şi a consilierii psihologice pentru studenţii români şi profesorul lor care sunt repatriaţi din regiunea afectată.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










