Fermierii vor putea să schimbe destinaţia culturii afectate de secetă

Fermierii vor putea să schimbe destinaţia culturii afectate de secetă
Fermierii vor putea să recolteze masa vegetativă
Fermierii vor putea să recolteze masa vegetativă și să schimbe destinația culturii afectate de secetă, dar și să primească subvențiile pe unitatea de suprafață, a anunțat ministrul agriculturii, Petre Daea, marți, la o videoconferință cu instituțiile subordonate ministerului.
El a precizat că a fost modificat în acest sens ordinul comun emis de miniștrii Agriculturii și Internelor, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
“Am introdus modificarea conform căreia fermierii constată că planta practic a murit, să o recolteze dându-i destinația pe care o consideră necesară, dar să lase în tarlaua respectivă minimum 5% din suprafață cu plante rezistente în această fază, în așa fel încât, în momentul constatării de către comisie, să poată găsi proba martor. De ce acest lucru? Tocmai pentru a nu avea probleme privind acordarea subvenției”, a afirmat Petre Daea conform rador.ro.
Fermierii au cerut marți Guvernului printr-o scrisoare deschisă să declare stare de calamitate din cauza secetei severe și a arșiței în toate zonele în care mai mult de jumătate din suprafața cultivată este afectată. Ei spun că sunt județe în care culturile sunt afectate în proporție de 80%.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














