Educație sexuală pentru preșcolari, într-o grădiniță din Brașov?
Educație sexuală într-o grădiniță din Brașov. Aceasta este afirmația nefericită care a stârnit controverse, în special în mediul online. De câteva zile, mai mulți părinți sunt revoltați și se gândesc cu teamă la faptul că micuții lor, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, ar putea lua parte la cursuri de educație sexuală. Totul s-ar întâmpla la Grădinița Boboceii din Brașov, iar inițiativa aparține Organizației Salvați Copiii. Situația a fost lămurită, însă, de factorii implicați.Concluzia, părinții pot sta liniștiți. „Cursul nu prevedea nimic imoral. Copiii învățau lucruri extrem de interesante pentru ei. Cum ar fi chestii de igienă personală, cum să nu ne dezbrăcăm în public și nici să vorbim cu străinii pe stradă. Având în vedere amploarea care a luat-o acest subiect, am decis să renunțăm cu totul la acest curs”, a declarat directoarea grădiniței Boboceii, Daniela Lungu. Proiectul Alegeri sănătoase, al Organizației Salvați Copiii include sesiuni informative despre prevenirea violenței, dezvoltarea abilităților emoționale, prevenirea consumului de substanțe periculoase, nutriție și exercițiu fizic.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














