DE ASTĂZI SUNT ÎNCHISE UNELE PÂRTII DIN MASIVUL POSTĂVARUL

DE ASTĂZI SUNT ÎNCHISE UNELE PÂRTII DIN MASIVUL POSTĂVARUL
În prezent, se schiază, în condiții de primăvară, pe toate pârtiile din masiv
Având în vedere prognoza pentru această săptămână, cel puțin în partea superioară a masivului va fi pornită instalația de producere a zăpezii artificiale pentru completarea zonelor cu uzură mare de pe pârtiile deschise.
Temperaturile ridicate, ploaia din ultimele zile, dar și vântul cald au afectat stratul de zăpadă de pe pârtiile din Masivul Postăvarul, astfel că, începând de luni, o parte dintre pârtii vor fi închise, deoarece nu mai prezintă condiții optime și de siguranță pentru schi. Pe unele dintre cele deschise există zone unde lățimea pârtiei s-a redus, din aceleași motive.
De luni nu se mai schiază pe pârtiile Lupului Inferior; Teleferic – între Drumul Roșu și intersecția cu Sulinar; Kanzel și creasta – astfel că nu mai este posibilă coborârea pe schiuri de la telecabina Capra Neagră; partea superioară a pârtiei Ruia – între telegondolă și Drumul Roșu; pârtia 1 A (Stâna).
De asemenea, pe pârtiile deschise au fost izolate anumite porțiuni, reducându-se lățimea acestora.
În această situație sunt: Ruia - se schiază pe partea dreaptă, pe o lățime de 5-6 urme de ratrac; Zidul mare – se schiază pe partea stângă, 3 urme de ratrac; Drumul roșu se îngustează în zona platoului de la stația inferioară a telescaunului Ruia. De asemenea, și pârtia 1D este îngustată.
Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie măsoară, în medie, 20 de centimetri și pe anumite porțiuni ajunge la 25 de centimetri. Având în vedere prognoza meteo pentru zilele următoare, cel puțin în partea superioară a masivului va fi pornită instalația de producere a zăpezii artificiale, pentru a acoperi zonele cu uzură mare.
În prezent, se schiază, în condiții de primăvară (cu zăpadă grea după primele ore ale dimineții), pe toate pârtiile din masiv.
Având în vedere consistența zăpezii - care diferă foarte mult pe parcursul zilei și de la zonele umbrite, unde este mai dură, la zonele însorite - unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea și solicitând articulațiile picioarelor – administratorii domeniului schiabil vă recomandă să schiați cu viteză redusă, să fiți pregătiți pentru un alt regim de alunecare odată cu ieșirea în zonele însorite și să nu bruscați schiurile, pentru a reduce șocurile primite de articulații și a reduce riscul de accidentare.
Funcționează următoarele sisteme de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră (cu precizarea că nu este recomandată coborârea pe schiuri), telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Bradul, Stadion.
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:18 - Acces istoric pentru România: exporturi de lactate către China - o piață de zeci de miliarde de dolari
- 08:15 - Tensiuni și controverse în conflictul de la graniță: de la „Donnyland” la Mariupol
- 08:08 - Bolojan ține cu dinții de funcție: ce va face președintele Nicușor Dan? SURSE: Premier tehnocrat, soluția de compromis
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














