COVID-19. Situaţia la zi, în judeţul Braşov!

coronavirus
În județul Brașov, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 91 de persoane se află în carantină, iar 2.645 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.
■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă "Burebista" și Poliția Locală au efectuat în continuare controale și verificări, atât în patrule mixte, cât și separat, în contextul impus de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, precum misiuni de asigurare a pazei locațiilor de carantinare. ■ S-au efectuat 1.543 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu. Pentru nerespectarea acestor condiții s-a aplicat o amendă, în valoare de 5.000 de lei, persoana respectivă fiind plasată în carantină instituționalizată. ■ Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, polițiștii și jandarmii au aplicat 1.041 de amenzi, în valoare de 714.300 de lei. Peste 500 de persoane au fost sancționate pentru nerespectarea restricțiilor de circulație. ■ Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 28 de convoaie auto care au tranzitat județul. ■ Polițiștii brașoveni au verificat un număr de 59 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență, aplicându-se o amendă contravențională pentru fapte de natură economică, în valoare de 5.000 de lei. ■ Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei. ■ Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică. Instituția Prefectului județului Brașov
Citește și:
- 20:42 - Rusia nu are termen pentru oprirea războiului din Ucraina: „Avem doar obiective de îndeplinit”
- 19:43 - Planul de relansare al TAROM după o pierdere de peste 30 de milioane de euro: noi rute, parteneriate și o aplicație mobilă
- 18:55 - John Healey vrea trupe britanice de menținere a păcii în Ucraina. Rusia avertizează: „Va prelungi războiul”
- 18:16 - Wiz Khalifa rămâne cu pedeapsa de 9 luni de închisoare. Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











