Conferința „Meridianele lui Dimitrie Cantemir”, la Biblioteca Județeană

Conferința „Meridianele lui Dimitrie Cantemir”, la Biblioteca Județeană
2023 a marcat împlinirea a 350 de ani de la naşterea cărturarului Dimitrie Cantemir
Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov vă invita la conferinţa „Meridianele lui Dimitrie Cantemir”. Evenimentul va avea loc vineri, 15 decembrie 2023, de la orele 13.00, la Mediatecă (secţia de muzică şi artă), în sediul central al bibliotecii, etajul 1.
2023 a marcat împlinirea a 350 de ani de la naşterea domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir, precum şi 300 de ani de la moartea sa. Personalitate complexă, Dimitrie Cantemir se situează la intersecţia dintre lumea medievală şi cea modernă, dintre cultura Moldovei natale, Imperiului otoman şi a Rusiei, pe care le-a cunoscut în anii lungi de exil. Cariera sa ilustrează pendularea dintre politică şi cultură, dar şi punctele cardinale ale destinului său, între sud, la Istanbul, şi nord, în Rusia, unde a ajuns ca urmare a gestului de a li se opune otomanilor, în alianţă cu ţarul rus Petru cel Mare.
În acelaşi timp, principele român s-a dovedit un intermediar şi mesager al civilizaţiilor pe care le-a cunoscut. Opera sa cuprinde scrieri filosofice, teologice, istorice, literare şi muzicale şi a influenţat în mare măsură cultura şi scrisul istoric în spaţiul european şi la români.
Figura prinţului cărturar şi activitatea sa se înscriu într-o adevărată aventură europeană. Evocarea lui Dimitrie Cantemir va urmări aşadar descrierea şi fixarea coordonatelor evoluţiei sale, în lumina celor mai recente abordări.
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














