Călătorii în SUA fără vize din 2025

Călătorii în SUA fără vize din 2025
Călătorii în SUA fără vize din 2025
Românii ar putea călători în Statele Unite ale Americii fără vize din 2025. Condițiile care trebuie îndeplinite.
Întrebat de jurnaliști dacă a discutat despre ridicarea vizelor pentru români și ce progrese s-au obținut odată cu vizita membrilor Guvernului în SUA, premierul Marcel Ciolacu a spus că mai avem de îndeplinit un criteriu tehnic.
„Știți foarte bine că pentru ridicarea vizelor am vorbit cu fiecare congresman în parte, absolut toată lumea ne susține, mai avem de îndeplinit un criteriu tehnic. Aici va trebui să facem un efort nu numai al statului român, ci al nostru, al tuturor românilor, dacă vrem cu adevărat să închidem această discuție la finalul anului 2024 și să fie în aplicare din anul 2025”, a spus Marcel Ciolacu.
Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a spus în septembrie că românii vor putea călători în SUA fără vize de la 1 decembrie 2025, iar anunțul oficial va veni peste un an și jumătate, adică la începutul anului 2025. Și Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la Bucureşti, a declarat că România va adera la programul Visa Waiver cel mai devreme la începutul anului 2025, dar a precizat că nu poate oferi garanții.
Premierul Marcel Ciolacu este într-o vizită oficială de 4 zile la Washington şi la New York până miercuri, 6 decembrie, împreună cu o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul apărării, Angel Tîlvăr, ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul economiei, Radu Oprea.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










