BĂTRÂNĂ MOARTĂ ÎNTR-UN INCENDIU, LA HOMOROD

BĂTRÂNĂ MOARTĂ ÎNTR-UN INCENDIU, LA HOMOROD
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere
"Azi noapte, în jurul orei 02.00 am fost anuntați de izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Homorod", anunță ISU Brașov. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu ardere generalizată, la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului și având în vedere că exista informația conform căreia o persoană ar fi fost surprinsă de incendiu, au fost constituite echipe de căutare-salvare.
Din nefericire, pompierii au găsit în casă trupul carbonizat al unei persoane de sex feminin în vârstă de aproximativ 80 de ani.
"Pentru a preveni producerea unor tragedii, le reamintim cetățenilor că, în ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, sunt obligatorii verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora, fiind interzisă folosirea lor dacă sunt necurățate. Totodată, recomandăm populației să manifeste prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței. Înainte de culcare, focul din sobă trebuie întotdeauna stins", transmit pompierii.
Nu se vor utiliza mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecte sau improvizații, deoarece pot conduce la evenimente cu pagube materiale sau chiar cu pierderi de vieți.
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














