AU INTRAT ÎN VIGOARE NOILE TARIFE IMPUSE DE SUA PENTRU CHINA, MEXIC ŞI CANADA

AU INTRAT ÎN VIGOARE NOILE TARIFE IMPUSE DE SUA PENTRU CHINA, MEXIC ŞI CANADA
Piețele financiare au resimțit imediat efectele deciziei americane
Începând de marți, Statele Unite au pus în aplicare noile tarife vamale impuse importurilor din China, Mexic și Canada.
Administrația Trump a instituit taxe de 25% asupra produselor din Canada și Mexic, în timp ce bunurile chinezești sunt acum supuse unui tarif de 20%, dublu față de cel anterior, relatează Reuters și AFP.
Casa Albă a justificat măsura împotriva Chinei prin „incapacitatea” acesteia de a stopa fluxul de fentanil spre SUA, substanță considerată responsabilă pentru agravarea crizei opioidelor în America.
Într-un discurs la Casa Albă, luni, președintele Trump a declarat că „nu mai este spațiu de manevră pentru Mexic și Canada”, subliniind că taxele vamale reprezintă un fapt împlinit și că vor fi aplicate fără excepție.
Reacțiile din partea celor vizați nu au întârziat să apară. Canada a anunțat că va riposta prin impunerea unor tarife de 25% asupra unor bunuri americane în valoare de 150 de miliarde de dolari.
Ministrul de externe canadian, Mélanie Joly, a avertizat că această măsură reprezintă „o amenințare existențială” pentru economia Canadei, afectând mii de locuri de muncă.
Piețele financiare au resimțit imediat efectele deciziei administrației americane. Bursele din SUA au înregistrat scăderi semnificative, în timp ce piețele asiatice au devenit instabile, investitorii temându-se de o escaladare a războiului comercial.
În plus, Trump a anunțat că începând cu 2 aprilie vor fi impuse taxe vamale asupra produselor agricole importate în SUA, după ce anterior vizase domeniile silviculturii, oțelului și aluminiului.
Președintele american a încurajat fermierii americani să își sporească producția internă pentru a compensa eventualele pierderi cauzate de noile tarife.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 19:36 - Madonna, jefuită după Coachella: oferă recompensă pentru ținutele dispărute
- 18:52 - David Popovici începe în forță anul: medalie de aur la Naționale și planuri mari pentru Paris
- 18:30 - Caz dramatic la Brăila: bărbat grav ars după o explozie, apel disperat pentru salvarea lui
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














