Arestați pentru lipsire de libertate, camătă și șantaj

Arestați pentru lipsire de libertate, camătă și șantaj
Suspecți sunt doi bărbați de 45 și 37 de ani
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, șantaj și camătă.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ar fi împrumutat, ca îndeletnicire, bani mai multor persoane, percepând de la acestea o dobândă cuprinsă între 40% și 50% din sumele împrumutate.
De asemenea, în perioada noiembrie – decembrie 2020, persoana în cauză, împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 37 de ani, prin constrângere fizică, ar fi transportat cu un autovehicul, într-un imobil situat în municipiul Brașov, un alt bărbat, asupra căruia ar fi exercitat acte de violență, cu scopul de a-l determina pe acesta să restituie o sumă de bani.
Totodată, în perioada 1 – 3 februarie 2021, aceleași persoane ar fi transmis, prin intermediul unui telefon mobil, mesaje în conținutul cărora existau acte de amenințare cu violența, unui bărbat, în vederea recuperării sumelor de bani datorate.
La data de 8 iunie 2021, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat două percheziții domiciliare, la locuințele celor doi bărbați și au pus în executare două mandate de aducere.
În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, instanța a dispus față de aceștia măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista” Brașov.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:38 - Edi Iordănescu contraatacă în disputa cu Răzvan Burleanu: „Și Federația putea să mă păstreze”
- 10:57 - Vin Diesel, copleșit de emoții la aniversarea a 25 de ani de „Furios și iute”
- 10:25 - Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama pentru averea de un milion de euro s-a sinucis în arest
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














