Alerte meteo în mai multe județe din țară!

Alerte meteo în mai multe județe din țară!
Codul galben va intra în vigoare la ora 14.00 și va expira mâine dimineață
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări COD GALBEN și COD PORTOCALIU de vreme rea pentru mai multe județe din țară.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 04 ianuarie, ora 14:00 – 05 ianuarie, ora 08:00
Fenomene vizate: ploi abundente; intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ și viscolite la altitudini de peste 1700 metri.
În intervalul menționat, va ploua în toată țara, iar în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și sudul Banatului se vor acumula cantități de apă care vor depăși local 25...35 l/mp și izolat 40...60 l/mp.
La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1700 m, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea instensificări cu rafale, în general, de 60...80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
Intensificări ale vântului vor fi și în Carpații Orientali, cu rafale de 60...80 km/h, precum și, local și temporar, în sudul, estul și centrul țării, cu viteze de 45...55 km/h.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 04 ianuarie, ora 18:00 – 05 ianuarie, ora 08:00
Fenomene și zone vizate: viscol puternic și ninsori abundente în Carpații Meridionali, la peste 1700 m altitudine
Pe crestele Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80...110 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității sub 50 m.
În Carpații Orientali și Meridionali va continua să ningă și pe parcursul zilei de marți (5 ianuarie), dar în general slab cantitativ.
Citește și:
- 21:22 - Volodimir Zelenski stabilește când ar putea avea loc alegerile: Ce spune despre un nou mandat
- 20:30 - Fără permis din 2019, a provocat un accident cumplit: o victimă amputată
- 19:53 - Iranul amenință Europa cu represalii: ce riscuri apar pentru Uniunea Europeană în contextul războiului
- 19:01 - România caută protecție strategică sub scutul Franței. Câte focoase nucleare controlează Emmanuel Macron
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











