Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui ofţer de poliţie cu funcţie de conducere în cadrul unui Serviciu Rutier.

Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi instigare la fals intelectual. Au mai fost trimiși în judecată doi subofiţeri de poliţie din cadrul unui Serviciu de Poliţie Rutieră, respectiv Birou Rutier, la data săvârşirii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut că în data de 20. 04.201 9, în jurul orei 01:00, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1 1, km 52 + 1 00 m, find sub influenţa băuturilor alcoolice, ca urmare a nerespectării prevederilor  privind circulaţia pe drumurile publice care prevăd că » Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să păstreze între vehicule o distanţă laterală sufcientă şi să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulaţie respective” şi „ Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”, ofţerul de poliţie cu funcţie de conducere a pătruns pe contrasens .şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, rezultând vătămarea corporală a cinci persoane care au suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare între 5-75 zile de îngrijiri medicale.

Ulterior, subofţerii de politie care au făcut parte din echipa de cercetare care s-a prezentat lafaţa locului şi a efectuat cercetarea accidentului rutier, la instigarea ofiţerului de poliţie cu funcţie de conducere .şi a soţiei acestuia, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală, nu l-au testat cu aparatul etilotest, respectiv nu i-au solicitat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei; nu au identfcat, legitimat si notat datele de identitate ale martorilor prezenti la fata locului si nu au procedat la interogarea sumară a acestora cu privire la date despre producerea evenimentului rutier; au consemnat, în mod nereal, în cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului că, la momentul accidentului, autoturismul a fost condus de soţia ofţerului de poliţie si, cu ştiinţă, au omis să consemneze în cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului date cu privire la alte mijloace de probă identijcate.

Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată alţi doi inculpaţi, respectiv soţia ofţerului de poliţie pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals intelectual şi mărturie mincinoasă, precum şi un alt inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, reţinându-se că aceştia, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale în calitate de martori, au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la faptele şi împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi. Dosarul a fost instrumentat cu sprijinul ofţerilor de poliţie din cadnd Direcţiei Generale Anticorupţie — Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare la Judecătoria Târgu Secuiesc.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, fnalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articolul precedentRaul Pușcă, polițistul local care găsește copiii pierduți
Articolul următorSONDAJ. Cititorii Realitatea de Brașov NU îl mai vor pe George Scripcaru primar al Brașovului?!?