Din data de 8 decembrie, până în 22 decembrie, Realitatea de Brașov a inițiat două sondaje, care au avut ca temă alegerile locale din vara viitoare. Astfel, ne-am propus să aflăm preferințele brașovenilor în ceea ce privește viitorul primar al municipiului.

În prima săptămână v-am întrebat pe cine alegeți primar dintre George Scripcaru și Gheorghe Ialomițianu. Rezultatul a fost unul surprinzător (foto), cel puțin la prima vedere. Asftel, fostul ministru al finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a câștigat acest sondaj, cu 56% din voturi, față de 44% cât a avut George Scripcaru. Au fost înregistrate 5.300 de voturi.

În cea de-a două săptămână a sondajului, întrebarea a rămas aceeași, unul dintre candidați a fost tot George Scripcaru. Doar că de data aceasta s-a „duelat” cu Allen Coliban, candidatul USR. Rezultatul nu lasă loc de comentarii (foto). Astfel, Allen Coliban l-a “zdrobit” pe George Scripcaru și a primit 70% din voturile internauților, față de 30% cât a avut actualul primar. Au votat 4.400 de oameni.

Rămâne de văzut cât de relevante sunt aceste sondaje…

 

Articolul precedentProcurorii Curții de Apel Brașov au trimis în judecată un polițist din conducerea Serviciului Rutier
Articolul următorStarea drumurilor din judeţul Braşov şi împrejurimi