TENIS: VICTORIE DIFICILĂ PENTRU JAQUELINE CRISTIAN, ÎN PRIMUL TUR LA AUSTRALIAN OPEN

TENIS: VICTORIE DIFICILĂ PENTRU JAQUELINE CRISTIAN, ÎN PRIMUL TUR LA AUSTRALIAN OPEN
Jaqueline Cristian (26 ani, 82 WTA) a avut nevoie de două ore și 35 de minute
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a obținut o victorie dificilă, 6-2, 4-6, 7-6 (10/7) cu croata Petra Martic, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.
Jaqueline Cristian (26 ani, 82 WTA) a avut nevoie de două ore și 35 de minute pentru a trece de Martic (33 ani, 131 WTA), care reușise să acceadă pe tablou din postura de ''lucky loser''.
Românca s-a impus clar în primul set, cu 6-2, dar în actul secund jocul a fost mai echilibrat. Jaquelien Cristian a avut 3-1, dar Martic și-a ridicat nivelul și a câștigat patru ghemuri la rând (5-3) și a încheiat conturile cu 6-4, egalând situația la seturi.
În decisiv, Martic a reușit să se desprindă (3-1), dar Cristian a câștigat trei ghemuri consecutive (3-4). Croata a avut o șansă bună de calificare, servind pentru meci la 6-5, dar românca a izbutit break-ul și a trimis jocul în tiebreak. Jaqueline Cristian a condus ostilitățile, a avut 4-1, dar a fost egalată, 4-4, apoi s-a desprins la 8-4, dar Martic s-a apropiat periculos la 8-7, însă nu a izbutit mai mult.
Jaqueline Cristian a încheiat cu 7 ași și 5 duble greșeli, iar Martic a avut 5 ași și 6 duble greșeli. Românca a fost ușor superioară la winners, 33-32, dar Martic a avut mai multe erori neforțate, 41-37. La numărul total de puncte, Martic a avut cu unul în plus (96-95).
Jaqueline Cristian reușește pentru a doua oară să treacă de turul inaugural la Melbourne, după ediția din 2022 (s-a oprit în turul secund).
Jaqueline Cristian și-a asigurat un cec de 200.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi italianca Lucia Bronzetti (26 ani, 76 WTA), care a învins-o neașteptat pe belarusa Victoria Azarenka în două seturi, cu 6-2, 7-6 (7/2).
Românca are 4-1 în meciurile directe cu Bronzetti, pierzând ultima confruntare, anul trecut, la Guangzhou, în optimi.
Anca Todoni și Sorana Cîrstea au pierdut în primul tur la Melbourne, iar marți vor evolua ultimele românce de pe tabloul principal de simplu, Irina Begu și Gabriela Ruse, care vor fi adversare.
AGERPRES
Citește și:
- 14:24 - Moment special pentru Cristi Chivu după titlul din Serie A: întâlnire cu Papa la Vatican
- 11:59 - Mourinho pune condiții dure pentru Real Madrid: fără intervenții din partea conducerii și control absolut
- 09:30 - Se împlinesc 40 de ani de la miracolul Stelei la Sevilla. Eroii din 1986, omagiați de Nicușor Dan
- 07:55 - Finală de gală în Liga Campionilor! PSG și Arsenal se luptă pentru marele trofeu la Budapesta
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News












