Preşedintele lui Inter spune că este o formalitate pentru Cristi Chivu să-și prelungează înțelegerea

Cristi Chivu
Sub conducerea lui Chivu, Inter este lider Serie A, cu 75 de puncte, după 32 de etape
Cristian Chivu îşi va prelungi contractul cu Inter Milano, a anunţat preşedintele grupării milaneze Giuseppe Marotta, care s-a declarat extrem de mulţumit de antrenorul român, scrie Realitatea Sportivă.
„Obiectivul important al câştigării titlului este aproape, dar mai este puţin până acolo. Chivu îşi prelungeşte contractul? Are deja contractul, este doar o formalitate… Cristian corespunde pe deplin profilului căutat de Inter, fiind un punct de referinţă important.
Singurul neajuns ar fi putut fi lipsa de experienţă, dar o dobândeşte treptat. Suntem mulţumiţi de alegerea făcută, iar el ne-a răsplătit încrederea. Este unul dintre cei mai buni antrenori din prezent”, a declarat preşedintele clubului Inter Milano, Giuseppe Marotta.
Cristian Chivu conduce Inter Milano din 9 iunie 2025, când a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2027.
Citește și:
- 20:47 - Doliu în sport: campion, în vârstă de 35 de ani, mort în timpul unei curse
- 17:26 - Amical pentru „tricolori” în iunie, cu Țara Galilor, la București
- 18:57 - Două mutări la 45 de minute una de alta: Farul l-a dat afară pe Ianis Zicu și l-a numit antrenor pe Flavius Stoican
- 16:03 - Dinamo rămâne fără victorie în play-off, după 1-1, de Paște, pe terenul lui CFR Cluj
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











