Handbal feminin / Corona Brașov, meciul sezonului, în Europa!

Handbal feminin / Corona Brașov, meciul sezonului, în Europa!
MVP-ul partidei a fost desemnată Alisia Boiciuc
Corona Brașov, vicecampioana României, a câștigat clar duminică seara, în Polonia, în etapa a doua din grupa de EHF European League, pe terenul celor de la Zaglebie Lubin, scor 39-31.
Formația brașoveană a debutat cu stângul în competiție, fiind învinsă de Dijon, scor 30-35, în primul meci al grupei D din EHF European League, săptămâna trecută, pe teren propriu. Și adversara de azi, Zaglebie Lubin, a pierdut primul meci, cu Viborg, scor 38-42.
Duminică, pe teren străin, Corona a făcut o partidă senzațională, meciul sezonului, subordonându-și adversarele la toate capitolele. După câteva minute de tatonări, a urmat descătușarea, iar româncele nu au mai permis apoi adversarelor să revină în joc, scrie GSP.
Vicecampioana României s-a distrat în prima repriză și și-a construit un ecart de 10, 11 sau 12 goluri. La pauză, elevele lui Burcea au intrat cu 24-12 și se prefigura scorul sezonului pentru partea secundă.
Nu a fost chiar așa, pentru că polonezele au arătat mai bine după revenirea de la cabine, iar româncele, la adăpostul unui avantaj liniștitor, nu au mai forțat. S-au desprins la un moment dat la 15 goluri, dar minutele de final au aparținut gazdelor, care au limitat proporțiile scorului.
S-a terminat 39-31, succes pentru Corona, primul în acest sezon, în grupa de EHF European League. Brașovencele sunt pe locul 3 în acest moment în clasament, cu 2 puncte, unul mai puțin decât primele două clasate, Dijon și Viborg, care au remizat tot duminică, scor 30-30.
MVP-ul partidei a fost desemnată Alisia Boiciuc, marcatoare a 5 goluri. S-au evidențiat din tabăra Coronei și Krpez (7 goluri) și Sorina Grozav (6). Portarul Anica Gudelj a fost de netrecut, 13 mingi apărate (48,15%).
Clasamentul în grupa D din EHF European League
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














