FOTBAL: Kids Tâmpa și Cetate Râșnov deschid etapa a doua din Liga a 3-a

FOTBAL: Kids Tâmpa și Cetate Râșnov deschid etapa a doua din Liga a 3-a
Meciul va avea loc mâine seară, de la ora 17.00, pe Stadionul ICIM
Partida dintre ACS Kids Tâmpa Brașov și Olimpic Cetate Râșnov va deschide etapa a doua în Seria 5 a Ligii a 3-a, vineri, de la ora 17.00.
Confruntarea de pe stadionul ICIM va fi prima pe teren propriu pentru echipa pregătită de trioul Ciprian Anghel-Nicolae Văduva-Adrian Hârlab.
„Venim după un meci greu la Sfântu Gheorghe, nu avem experiență, dar vom încerca să compensăm cu entuziasm și să obținem primele trei puncte. Adversarul vine după două meciuri pierdute și va dori să recupereze din terenul pierdut. Au jucători cu experiență, care au jucat în primele două ligi. Ne pregătim pentru prima noastră victorie. Jucăm de ceva vreme pe ICIM, în Liga Elitelor și sperăm ca atunci când va fi permis accesul publicului să aducem cât mai mulți oameni în tribune, mai ales din zona ICIM-ului. Suntem încă în căutări, încercăm să mai aducem un jucător cu experiență, cu care, în principiu, ne-am înțeles, dar mai sunt câteva detalii de rezolvat pentru legitimarea lui. Vom mai aduce și doi juniori în această perioadă”, a declarat antrenorul Ciprian Anghel.
„Ne așteaptă un joc greu, Râșnovul este o echipă bună, în ciuda înfrângerii din prima etapă. Să nu uităm că în sezoanele trecute au avut evoluții foarte bune. O echipă rănită face tot posibilul să recupereze punctele pierdute. Dar și tinerii noștri jucători sunt dornici de afirmare. Am încredere în ei, s-au pregătit foarte bine în această săptămână. Am amintiri frumoase pe ICIM. Am și jucat la ICIM, cu mulți ani în urmă. Sperăm ca băieții noștri să ducă mai departe acea tradiție”, a spus directorul tehnic Adrian Hârlab.
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











