FOTBAL: FCSB A REVENIT PE PRIMUL LOC ÎN SUPERLIGĂ, DUPĂ 1-0 CU UNIVERSITATEA CLUJ

FOTBAL: FCSB A REVENIT PE PRIMUL LOC ÎN SUPERLIGĂ, DUPĂ 1-0 CU UNIVERSITATEA CLUJ
FCSB a ajuns la 17 meciuri consecutive în campionat fără înfrângere
FCSB a revenit pe primul loc în clasamentul Superligii, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a treia a fazei play-off.
Unicul gol al meciului a fost marcat de David Miculescu (59 - penalty), lovitura de pedeapsă fiind acordată după consultarea arbitrajului video, pentru un fault al lui Gabriel Simion la Daniel Bîrligea.
FCSB a avut o ocazie de gol în prima repriză prin Miculescu (12), iar imediat după pauză, prin Alexandru Musi (48), dar de fiecare dată portarul Edvinas Gertmonas a fost la post.
Pe final, Jordan Gele (86) a șutat pe lângă poartă din careu.
''U'' i-a dat emoții lui Ștefan Târnovanu la șuturile lui Andrej Fabry (71), de la 30 de metri, și Issouf Macalou (90+5), dar portarul campioanei a fost atent și a apărat.
La meci au asistat 15.147 spectatori.
''U'' are o singură victorie în ultimele cinci meciuri, un egal și trei eșecuri.
FCSB a ajuns la 17 meciuri consecutive în campionat fără înfrângere, 11 victorii, 6 egaluri.
În sezonul regulat, în meciurile directe, scorul a fost egal la București (1-1), iar FCSB s-a impus la Cluj (2-1).
Citește și:
- 23:36 - Victorie dramatică pentru Universitatea Craiova cu Dinamo, în playoff-ul Superligii
- 09:22 - Fotbal: Victorie dramatică pentru 'U' Cluj, 1-0 cu FC Argeș, în play-off-ul Superligii
- 23:25 - Moment dramatic la Galați: tatăl fotbalistului Dragoș Huiban a murit la scurt timp după partida Oțelul-Metaloglobus
- 17:25 - Fostul pilot italian Alex Zanardi a decedat la 59 de ani
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














