Sport· 2 min citire

FOTBAL: Corona învinge, cu emoţii, pe Colţea, şi este tot mai aproape de barajul pentru Liga a 3-a!

18 iul. 2020, 16:59
Actualizat: 18 iul. 2020, 16:59
20200718_172956

20200718_172956

Articol scris de Stoica Marian

În prima confruntare a miniturneului pentru promovarea în Liga a 3-a de fotbal s-au întâlnit, în această seară, pe Stadionul Tineretului, Corona Braşov şi Colţea Braşov.

Corona Braşov a câştigat disputa, cu 2-1 (2-0 la pauză). Prima repriză a fost dominată de galben-albaştrii, care au deschis scorul prin Damian, (min.24) după o pasă venită de la veteranul Marian Cristescu. Diferenţa a fost majorată în minutul 36, după autogolul lui Szekely.Repriza secundă a început cu două ratări mari la ambele porţi (Cristescu şi Mircescu). Colţea a pus stăpânire pe joc în ultimele 20 de minute, iar dominarea oaspeţilor s-a concretizat pe tabelă, în minutul 77, după golul lui Turcu. Până la final, portarul celor de la Colţea, Căucă, a executat o lovitură liberă de la peste 20 de metri, care a trecut puţin pe lângă vinclu.După această victorie, CSM Corona Braşov este prima în Liga a 4-a, cu 45 de puncte, urmată de Precizia Săcele, cu 43 de puncte. Cele două echipe ar trebui să se întâlnească miercuri, de la ora 17.30. Doar că la Săcele există suspiciuni de infectare cu noul coronavirus.Cele două echipe de start:

CORONA Braşov

: Ciuperceanu – Rusu, Forika, Burlacu, Dumbravă – Leonte, Alupoaie, Voicu – Damian, Cristescu – ConstantinescuAu mai intrat: Buga, Manole, Roşu, Ivan

COLŢEA Braşov

: Căucă – Rotaru, Szekely, Dobrean, Iordache – Burlacu, Sava, Pricop, Păduraru, Mircescu – TurcuAu mai intrat: Renţa, Savu, Solovastru

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News