FOTBAL: ADRIAN MUTU ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL CU CLUBUL PETROLUL PLOIEȘTI

FOTBAL: ADRIAN MUTU ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL CU CLUBUL PETROLUL PLOIEȘTI
Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieștene pe turcul Mehmet Topal
Raporturile contractuale dintre echipa de fotbal Petrolul Ploiești și antrenorul Adrian Mutu au încetat, luni, decizia survenind prin acordul ambelor părți, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.
Adrian Mutu preluase conducerea tehnică a echipei ploieștene la începutul acestui an, încheindu-și mandatul după zece partide oficiale.
Componența noului staff tehnic al Petrolului va fi stabilită și comunicată în perioada imediat următoare, a precizat clubul.
Mutu semnase un contract valabil până la finalul stagiunii 2025-2026.
Ca antrenor, Adrian Mutu le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, naționala U21 a României, FC U 1948 Craiova, Rapid București, Neftci Baku, CFR Cluj. A participat cu echipa națională U21 la turneul final al Campionatului European de tineret din 2021.
Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieștene pe turcul Mehmet Topal, care a lăsat formația pe locul al șaselea după 21 de etape, cu 31 de puncte.
Petrolul a încheiat sezonul regulat pe locul 9, cu 40 de puncte, iar în prima etapă din play-out a pierdut acasă cu FC Botoșani (0-2).
AGERPRES
Citește și:
- 07:49 - Cristi Chivu, elogiat în Italia după titlul cucerit cu Inter: „A demonstrat inteligență și personalitate”
- 23:36 - Victorie dramatică pentru Universitatea Craiova cu Dinamo, în playoff-ul Superligii
- 09:22 - Fotbal: Victorie dramatică pentru 'U' Cluj, 1-0 cu FC Argeș, în play-off-ul Superligii
- 23:25 - Moment dramatic la Galați: tatăl fotbalistului Dragoș Huiban a murit la scurt timp după partida Oțelul-Metaloglobus
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














