Social· 1 min citire

Circulația rutieră închisă duminică pe drumul spre Poiana Brașov

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 15 sept. 2026, 08:47

Restricții de trafic pentru desfășurarea unei competiții de ciclism cu sute de participanți

Primăria Brașov a anunțat că traficul va fi complet restricționat duminică pe ruta Livada Poștei – Poiana Brașov, din cauza organizării unei competiții de ciclism intitulată sugestiv „Linia 20”, după numărul autobuzelor care circulă pe acest traseu. Măsura este necesară pentru siguranța participanților și se va aplica în două intervale orare clare: între orele 09:00 - 12:30 și 14:00 - 16:30.

O zi dedicată sportului și comunității

Evenimentul este organizat de Asociația Cetatea Brașovului în parteneriat cu Primăria și propune trei probe distincte. Peste 300 de cicliști sunt așteptați să ia startul la proba individuală pe un traseu de 11,5 kilometri, la cursa populară necompetitivă de 4 kilometri dedicată familiilor, precum și la proba pe echipe de câte patru persoane, pe același traseu de 11,5 kilometri.

Ziua dedicată sportului pe două roți se va încheia într-o atmosferă festivă, organizatorii pregătind premii atractive în bani și produse, dar și un eveniment gastronomic de tip „pasta party” menit să recompenseze efortul susținut al tuturor cicliștilor care au luat parte la cursă.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

Mai multe știri din Social